Cauta

BNR a aflat care este cea mai gravă CRIZĂ pentru români. Cine şi cât de mult este afectat

BNR a aflat care este cea mai gravă CRIZĂ pentru români. Cine şi cât de mult este afectat - Ziarul National

BNR a aflat care este cea mai gravă CRIZĂ pentru români. Cine şi cât de mult este afectat

Un anunţ usturător vine de la BNR: niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum. A spus-o Adrian Vasilescu, consultant de strategie.

„Astăzi sunt vremuri speciale sub foarte multe aspecte. Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum. Că nici nu mai ştim să le numărăm”, a zis Vasilescu.

Criza energetică şi cea a preţurilor sunt legate

Oficialul BNR a menţionat că a luat ca bază atunci când şi-a pregătit comunicarea un triunghi format din următoarele elemente: legi înţelepte, instituţii puternice şi echipe performante în aceste instituţii.

Dar oricum, cele mai grave şi cele mai importante sunt criza energetică şi dezordinea preţurilor, care sunt legate. Iar o bancă centrală, cum este şi Banca Naţională a României, se plasează în acest triunghi alegându-şi foarte bine şi după lege atribuţiile”, a spus Adrian Vasilescu.

Îi trimite pe români să studieze

Vasilescu a vorbit și despre importanţa existenţei unei Facultăţi de Drept, precum cea din cadrul ASE, care să fie calată pe dreptul afacerilor.

„Acesta este un lucru foarte important. Îmi amintesc că acum 30 de ani, când începeau să se închege afacerile în România, foarte mulţi judecători importanţi din sistemul instanţelor judecătoreşti habar nu aveau despre problemele afacerilor, deşi la Facultatea de Drept a existat întotdeauna o aplecare spre economie.

Dar ce făceam? În anul I economie politică capitalistă, în anul II economie politică socialistă, în anul III contabilitate, în anul IV drept financiar şi cu asta cam se termina. Foarte puţin. Aşa că, repet, e foarte bine că există o asemenea facultate”, a adăugat Adrian Vasilescu.

Ultimele stiri

  • Salvează-ne, Dana Budeanu, salvează-ne!
  • Cât ar costa, în 2025, șederea lui Kevin din “Singur acasă 2” la Plaza Hotel. Nota de plată ar fi astronomică în ziua de azi
  • Se modifică schimbarea! Mașinile pe benzină şi motorină mai primesc o şansă. Ce se întâmplă după 2035, dată de la care ar fi urmat să fie interzise
  • Aeroportul Otopeni primeşte tehnologie de ultimă oră. Cum vor fi analizate actele de identitate ale călătorilor pentru depistarea falsurilor
  • Ce eforturi fac ţările vecine pentru venituri cât mai mari pentru seniori, în timp de România le îngheață pensiile, din cauza deficitului bugetar
  • Un nou virus gripal face ravagii în România! Doar în ultimele zile s-au îmbolnăvit peste 3.000 de oameni. Ce recomandă medicii
  • Răsturnare de situaţie: procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu! Iubitul cu 50 de ani mai tânăr a intrat în atenţia anchetatorilor
  • Atac sângeros la prestigioasa Universitate Brown din SUA. Studenți împușcați în timp ce dădeau examen: 10 victime
  • Horoscop 14 decembrie. Nativii sunt îndemnaţi să se împace cu adevăratele lor sentimente. Emoţia va domina în această perioadă
  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • Exit mobile version