Cauta

Bitcoin se prăbușește în urma represiunii Chinei

Prețul celei mai cunoscute monede digitale a scăzut cu până la 9% luni, întrucât volatilitatea recentă de pe piața criptomonedelor nu a prezentat semne de diminuare după reprimarea din ce în e mai mare a Chinei asupra mineritului Bitcoin.

Bitcoin a coborât la 32 288 dolari, cel mai scăzut  nivel din ultimele 12 zile.

Autoritățile din provincia Sichuan din sud-vestul Chinei au ordonat închiderea proiectelor de extragere a criptomonedelor. Consiliul de stat a promis luna trecută că va contracara mineritul și tranzacționarea Bitcoin, ca parte a unei serii de măsuri de control al riscurilor financiare.

China deține mai mult de jumătate din extragerea de Bitcoin din lume, iar Sichuan este a doua cea mai mare provincie “minieră” din țară după Xinjiang.

În contextul înăspririi reglementărilor Beijingului, minerii de Bitcoin din China se pregătesc să-și mute majoritatea activităților în străinătate.

„Ne uităm către Kazahstan, Asia de Sud-Est și America de Nord”, spune Jiang Zhuoer, directorul BTC.Top, una dintre cele mai mari companii de minerit de Bitcoin din China.

China nu mai este Edorado-ul Bitcoin, notează Le Monde. Companiile naționale din sector sunt gata să se mute în Statele Unite sau Canada – chiar dacă costurile sunt de până la trei ori mai mari – deoarece se bucură de stabilitate politică.

De la mijlocul lunii mai, Bitcoin a fost supus unei presiuni constante din partea autorităților de reglementare din China.

Ulterior, trei federații bancare au emis o declarație comună, în care reaminteau că monedele cripto încurajează speculațiile, apelând la instituțiile financiare chineze să nu le accepte ca mijloc de plată.

Banca Agricolă din China (AgBank) a declarat luni că urmează îndrumările băncii centrale pentru a contracara activitățile de tranzacționare și extracție a criptomonedelor.

În cazul în care se constată că un client este implicat în tranzacționarea criptografică, contul său ar fi închis imediat, iar relația ar fi întreruptă, a declarat un purtător de cuvânt al AgBank.

Vicepremierul Liu He, cel mai apropiat consilier economic al președintelui Xi Jinping, a adaugăt că “este timpul să luptăm împotriva mineritului și tranzacționării Bitcoin”, pentru a evita “transmiterea infracțiunilor financiare în societate”.

Ultimele stiri

  • Trump a semnat decretul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis/„Vom rezolva asta, așa cum am făcut la Washington”
  • Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-o terasă din Piatra-Olt: nouă persoane rănite
  • Avertismentul liderului de sindicat: „Circulația metroului ar putea fi oprită din această cauză”/Se așteaptă soluții de la Guvernul Bolojan
  • Fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș, reacție la gafele lui Moșteanu: Politica USR slăbește poziția României în fața partenerilor strategici
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 16 septembrie 2025 – Zi excelentã pentru activitatea mentalã
  • Antena 3 CNN îl plimbă pe Nicușor Dan ca pe un bibelou politic: România moare de foame, iar „președintele” bolborosește prostii
  • Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale din Polonia
  • Ambasadorul Marius-Gabriel Lazurcă, rechemat din Mexic: urmează drumul spre șefia SIE?
  • Cătălina Porumbel, jurnalista cu morală de platou și soție de sinecurist
  • Exit mobile version