Cauta

Bancherii s-au înșelat: inflația nu vrea să plece

Bancherii s-au înșelat: inflația nu vrea să plece - Ziarul National

Scumpiri peste tot, de la alimente la energie și materii prime. Facturi record care afectează din ce în ce mai mult bugetul gospodăriilor. Inflația e aici pentru a rămâne – și complică ecuația revenirii economice.

În Statele Unite, prețurile de consum au crescut cu 5% în octombrie, cel mai ridicat nivel  din 1990. Zona euro a înregistrat o creștere de 4,1%, un maxim din ultimii treisprezece ani, în timp ce Marea Britanie și-a văzut prețurile crescând cu 4,2%.

În toate cele trei cazuri, inflația este cu mult peste limitele tolerate de băncile centrale și anume plus sau minus 2%.

După înghețul economic din 2020, revenirea consumului și reaprovizionarea afacerilor au făcut ca cererea să explodeze, iar oferta se chinuie să țină pasul.

Au crescut prețurile multor materii prime, în primul rând petrolul, dar și cuprul sau lemnul. În același timp, sectorul tehnologic suferă de o penurie a anumitor cipuri care au devenit esențiale în industriile auto și de telefonie.

Aglomerația rutelor comerciale globale cântărește și ea greu, cu întârzieri în multe porturi lipsite de forță de muncă pentru încărcarea și descărcarea navelor, precum și explozia costului transportului maritim, în special din Asia.

Trec lunile și bancherii centrali se agață de argumentul că inflația este un fenomen “tranzitoriu” și ar trebui să dispară odată cu redresarea economică.

Dar nu se întâmplă așa. Dimpotrivă, prețurile cresc, crește și nesiguranța, mai ales în Europa, în fața noului val Covid – și acest val aduce deja noi restricții, blocaje și închideri.

Este acum limpede că inflația va dura mai mult decât se aștepta, iar situația economică este posibil să se înrăutățească înainte de a se îmbunătății –posibil – la jumătatea anului viitor, avertizează analiștii Goldman Sachs.

Un semn tipic al îngrijorării oamenilor: pe căutările Google, cuvântul „inflație”  culminează de săptămâni la cele mai înalte cote de câțiva ani în Europa și Statele Unite, potrivit Google Trends.

Aceasta  este teama principală: că inflația persistentă se va traduce în cereri generalizate de creștere a salariilor, iar companiile și producătorii vor trebui să le transmită prețurilor lor, declanșând astfel o spirală greu de controlat.

În mod tradițional, băncile centrale pot crește ratele dobânzilor pentru a contracara prețurile, dar acest lucru poate încetini și revenirea economică.

La un an de la o criză pandemică istorică, le este greu să-și asume riscul de a rupe fragila redresare începută anul acesta, mai ales că în prezent dă semne că se epuizează.

Ultimele stiri

  • Ministerul Finanțelor, acuzat că a majorat inutil costurile datoriei publice
  • Vehiculele hibride și electrice revitalizează sectorul auto european
  • Cine va câștiga cursa robotaxi de un trilion de dolari?
  • Zona în care grindina cât oul de struţ a lovit puternic. Peste 95.000 de locuințe au rămas fără curent: „Furtuni severe sunt așteptate în continuare”
  • România și războiul, MApN-ul și drona
  • Zeci de mii de bugetari, amenințați că vor fi concediați înainte de Sărbători! Nu vor fi daţi direct afară, dar Guvernul a găsit altă variantă
  • Inspectorii ANAF denunță mascarada controalelor la marii contribuabili. Sunt făcute de ochii lumii
  • UPDATE Explozie puternică la un bloc din Buftea. Sunt patru victime / Risc de prăbușire
  • Reacția periculoasă și dezlănțuită la planul de pace al lui Trump
  • Un român, împuşcat de un alt bărbat, în Austria. Poliţia a demarat o acţiune de amploare şi a descins la uşa atacatorului. Cine era acesta
  • Exit mobile version