Cauta

Aurul alb al Rinului țintește industria auto germană

Având în vedere cererea în creștere rapidă din industria vehiculelor electrice din Germania, companiile energetice și miniere se străduiesc, deopotrivă, să aducă la suprafață litiul – esential pentru acumulatoare – prins în izvoarele subterane de apă fierbinte  sub râul Rin.

Situată pe o suprafață de 300 de kilometri lungime și până la 40 de kilometri lățime, Valea Rinului Superior din zona Pădurii Negre din sud-vestul Germaniei deține suficient litiu pentru mai mult de 400 de milioane de mașini electrice –unul dintre cele mai mari depozite din lume.

Zăcământ gigant

Compania germano-australiană Vulcan Energy Resources(VER)  spune că poate furniza litiu neutru din punct de vedere al carbonului, utilizând energie geotermală pentru extracție, furnizată de cinci centrale electrice pe care intenționează să le construiască. „Zăcământul  despre care vorbim aici este gigant și proprietățile sale sunt ideale pentru obiectivul nostru de a produce litiu de înaltă calitate la scară industrială mare în Germania”, a declarat pentru Reuters cofondatorul VER, Horst Kreuter. Compania ar putea extrage 15.000 de tone de hidroxid de litiu pe an până în 2024 și apoi, într-o a doua fază, începând cu 2025, țintește o producție de 40.000 de tone. Kreuter are sprijin puternic de la Hancock Prospection, unul dintre principalii investitori din Australia.

Nevoile Uniunii Europene

Uniunea Europeană se bazează pe vehiculele electrice pentru a o ajuta să își îndeplinească obiectivele climatice. Anul trecut, a adăugat litiul la lista sa de materii prime critice și a stabilit un plan pentru a garanta aprovizionarea pentru a sprijini o recuperare ecologică. Comisia Europeană, a estimat că UE va avea nevoie de până la 18 ori mai mult litiu până în 2030 și de 60 de ori mai mult până în 2050. Până în prezent, cea mai mare parte a litiului a fost importată din zona Americii de Sud.  Litiul australian de rocă dură se bazează pe procese consumatoare de energie pentru a-l extrage, pe lângă costul cu carbon al transportului său în întreaga lume. În Europa, Portugalia este cel mai mare producător de litiu, dar îl vinde aproape exclusiv industriei ceramice. Michael Schmidt, oficial la Agenția Germană pentru Resurse Minerale (DERA) estimează că până în 2024, cererea internă de litiu va crește la 32.000 de tone pe an.Germania a importat aproximativ 5.300 de tone anul trecut.

Ultimele stiri

  • Australia investește o sumă uriașă pentru Jocurile Olimpice din 2032
  • America lasă Europa fără medicamente
  • Consumatorii vulnerabili pot solicita online, începând de miercuri, acordarea tichetului electronic de energie. Ce valoare are tichetul și până când poate fi folosit
  • Vali Vijelie și lăutarii Monicăi Macovei
  • Insula Iubirii: Nuntă anulată, verighete aruncate și bilețele de amor
  • La 10 ani, pianistul constănțean Luca Uzun a adus 7 medalii de la WCOPA, SUA, și intră în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Scene de groază! Bătaie cu săbii și topoare, în plină stradă, între două grupări din Brăila – VIDEO
  • Incident înspăimântător! Focuri de armă în Capitală. Un bărbat a tras cu pistolul în direcția unei terase din Sectorul 3
  • Cum explică judecătoarea Scântei decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale: Îmi pare rău că CCR nu a găsit prilejul de a explica oamenilor și poate de a ne cere scuze
  • Percheziții DNA la Primăria Mangalia și la domiciliul edilului
  • Exit mobile version