AcasăAfaceriApple și-a dublat valoarea în doar doi ani. Cifre amețitoare la care...

Apple și-a dublat valoarea în doar doi ani. Cifre amețitoare la care a ajuns compania!

apple

Printre numeroasele sale realizări – iPhone, iPad, iTunes, App Store – Apple se poate lăuda acum cu încă una:  a devenit ieri prima companie americană care a atins o capitalizare bursieră de 2.000 de miliarde de dolari.

Compania fondată de Steve Jobs a fost, de asemenea, prima companie din SUA care a depășit valoarea de piață de 1.000 de miliarde de dolari. Între timp, acțiunile AAPL au mai scăzut, iar în acest moment compania are o valoare aflată sub pragul menționat.

Investitorii sunt îndrăgostiți de Apple datorită creșterii vânzărilor pentru serviciile de abonament precum Apple Music, iCloud, Apple TV + și Apple Arcade. De asemenea, există o emoție din ce în ce mai mare cu privire la lansarea iminentă a iPhone 12, care este de așteptat să conțină servicii 5G.

Veniturile Apple, peste așteptări

Acţiunile Apple au crescut cu 59,24% de la începutul anului până acum şi cu 122,3% în ultimele 12 luni. Între lunile aprilie şi iunie, compania a înregistrat venituri de 26 de miliarde de dolari, cu 4 miliarde peste estimările analiştilor, iar profitul operaţional a crescut în perioada mai-iunie cu 13% până la 13,1 miliarde de dolari.

Apple nu este singura companie din tehnologie care are o valoare de piață uriașă. Amazon, Microsoft și Alphabet (Google) au depășit, de asemenea, pragul de 1.000 de miliarde de dolari. Amazon și Microsoft sunt evaluate la aproximativ 1,6 trilioane de dolari. Proprietarul Google (Alfabet) valorează, de asemenea, mai mult de 1 trilion de dolari.

De aceea, criticii acestor giganți susțin că ar trebui să fie împărțiți în companii mai mici, deoarece au prea multă putere și influență.

Succesul Apple l-a trimis pe CEO-ul companiei, Tim Cook în topul miliardarilor fiind unul dintre puținii CEO-uri care au atins acest nivel fără să fi fost de la început în compania pe care o conduce, potrivit CNN.

author avatar
Andreea Vlad
73 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger