Amenzile aplicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară vor fi percepute ca venit pentru bugetul statului. Senatul, care a avut calitate de for decizional, a adoptat luni proiectul de lege iniţiat de către deputatul PNL Florin Roman. Legea va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Banii încasați din amenzile date de ASF nu vor mai fi împărțiți egal între bugetul statului și cel al instituției care le aplică, potrivit proiectului de lege. De asemenea, amenzile vor fi diferenţiate pentru persoane fizice şi juridice.
Legea mai elimină și anumite facilități de care membrii ASF beneficiau până acum, precum lipsirea acestora de răspundere civilă și penală sau eliminarea decontării cheltuielilor cu locuinţa de serviciu, diurnă ori transport pentru cei care nu locuiau în capitală.
„Cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare iniţiate împotriva membrilor Consiliului ASF sau împotriva personalului acesteia însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere şi control se suportă de către ASF, dacă organele judiciare constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună credinţă şi fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea în condiţiile legii a atribuţiilor de supraveghere şi control”, potrivit formei adoptate de Senat.
Amenzile pe care le aplică ASF devin venit la bugetul de stat
„Amenda pentru persoanele fizice este cuprinsă între 1.000 lei şi echivalentul în lei a 25% din venitul net anual al persoanei fizice realizat cu angajatorul sau amendă. Pentru persoanele juridice, amenda este cuprinsă între 10.000 lei şi echivalentul în lei a 1% din cifra de afaceri anuală a persoanei juridice”, potrivit unui amendament admis de comisia buget-finanţe şi adoptat de plenul Senatului.
„În cazul persoanelor juridice – limita maximă a fost înlocuită cu 1% din cifra de afaceri pentru că, pentru asigurătorii mari, acel 1% poate reprezenta chiar mai mult decât acel 1.000.000 lei cât era limita în formularea iniţială”, susţin iniţiatorii acestui amendament.
Proiectul de lege a fost adoptat de Cameră pe 13 octombrie 2020, iar votul Senatului a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.