Cauta

Adidașii Vuitton-Nike, vânduți cu 25 de milioane de dolari

Peste 100.000 de dolari perechea în medie, peste 350.000 pentru cea mai scumpă: licitația Sotheby’s a 200 de perechi de adidași proiectați de fostul designer american Virgil Abloh a însumat peste 25 de milioane de dolari.

Potrivit AFP, aceste cifre depășesc cu mult primele estimări ale casei de licitații, care mizau pe un interval de 5.000 până la 15.000 de dolari perechea, și începuse fiecare licitație de la 2.000 de dolari.

Cele 200 de perechi identice de „Air Force 1” – un model care sărbătoreşte 40 de ani de existenţă în 2022 -, în culori maro, alb şi crem şi care includeau cunoscutele motive în carouri ale casei Louis Vuitton, deţinută de grupul LVMH, precum şi celebra “aripă” din logoul Nike, au fost vândute online începând din 26 ianuarie. Finalul licitaţiei era prevăzut pentru marţi, însă a fost amânat cu o zi datorită fluxului mare de cumpărători.

Cea mai scumpă dintre aceste perechi, având mărimea europeană 36, a fost vândută cu suma de 352.800 de dolari.

Acest model de pantofi de sport a fost prezentat în iunie 2021, odată cu colecţia de primăvară-vară 2022 Louis Vuitton. Virgil Abloh, considerat regele colecţiilor „streetwear” de lux, era directorul artistic al acestei case de modă.

Virgil Abloh – stilist, DJ, pasionat de hip-hop şi fost consilier al rapperului Kanye West – a murit bolnav de cancer la vârsta de 41 de ani pe 28 noiembrie 2021.

Ultima lui colecţie realizată pentru Louis Vuitton a fost prezentată la Paris, pe 20 ianuarie, în cadrul Săptămânii Modei Masculine Pret-a-Porter.

Sotheby’s, Louis Vuitton şi Nike au anunţat că Abloh a participat la organizarea licitaţiei înaintea morţii sale, iar sumele obţinute vor fi donate în beneficiul Virgil Abloh Post-Modern Scholarship Fund, care acordă burse şcolare studenţilor de origine afro-americană şi africană.

Ultimele stiri

  • Marcel Ciolacu, în vizită în zona Petricani a Capitalei, unde Rareș Hopincă își propune să construiască cel mai mare parc al Sectorului 2 și o nouă sală polivalentă
  • Alege ce citești
  • Iohannis – unealta lui Orban, marioneta lui Putin
  • Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4, desemnat să găzduiască Supercupa României la hochei pe gheață
  • Real Madrid nu știe cum să împartă 1 miliard de euro
  • Revoltă în vestiarul lui PSG!
  • Englezii ne-au luat drept țară africană. Ne exploatează resursele, nu plătesc angajații și raportează pierderi
  • Proiectele macheta, rețeta de (in)succes a lui Chirica. Balanișcu: Transform orașul machetelor într-unul al proiectelor realizate
  • Când vom avea alegeri prezidențiale și alegeri parlamentare. Ciolacu a anunțat datele – VIDEO
  • Rușii sunt maeștrii războiului hibrid. Ce face Occidentul, tot fricos?
  • Exit mobile version