AcasăAfaceri110 milioane de barili pe zi: țițeiul, de neînlocuit în viitorul previzibil!

110 milioane de barili pe zi: țițeiul, de neînlocuit în viitorul previzibil!

Cererea globală de petrol va urca până la 110 milioane de barili pe zi în aproximativ 20 de ani, ceea ce va duce la o creștere cu 23% a cererii mondiale de energie, potrivit estimărilor  OPEC.

″Petrolul este de neînlocuit în viitorul previzibil”, a declarat secretarul general al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol, Haitham Al Ghais, în cadrul conferinței inaugurale Energy Asia, care a avut loc în capitala malaeziană Kuala Lumpur. „În perspectivele noastre la nivel mondial, vedem o creștere a cererii globale de petrol la 110 milioane de barili pe zi până în 2045”, a precizat el, adăugând că petrolul va reprezenta încă aproximativ 29% din mixul energetic până atunci.

Prognoza contrazice previziunile Agenției Internaționale pentru Energie, potrivit cărora creșterea anuală a cererii va scădea de la 2,4 milioane de barili pe zi în 2023 la 400.000 de barili pe zi în 2028. Conform Băncii Mondiale, creșterea globală va scădea la un minim de trei decenii, de 2,2% pe an până în 2030, față de 2,6% în perioada 2011-2021.

Al Ghais a adăugat că investițiile insuficiente în industria petrolieră nu vor face decât să pună în discuție viabilitatea sistemelor energetice actuale și să ducă la un „haos energetic”.

“De acum, până în 2030, încă o jumătate de milion de oameni se vor muta în orașele din întreaga lume, pe măsură ce economia globală continuă să se extindă. Lumea va avea nevoie de mai mult petrol – nu de mai puțin. Vedem o creștere a cererii globale de energie cu 23% până în 2045”, a subliniat secretarul general al OPEC.

 

 

author avatar
Radu Jacotă Redactor
335 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger