Intr-o adevarata revarsare de geniu politic, pesedistul Valeriu Zgonea a gasit metoda prin care parlamentarii se pot umple de respect: inlocuirea „hirburilor” (Dacia sau Nubira) cu care i-a cadorisit pina acum poporul cu niscaiva Mercedesuri (clasa E) sau Audi (cita lipsa de patriotism!). Zgonea stia foarte bine ca cererea va suna ca dracu’ in noianul de stiri referitoare la criza, somaj si alte asemenea „marafeturi” economice de sezon. Instinctul politic a functionat, dar doar pentru a insista asupra neinregistrarii interventiei sale in stenograma Biroului Permanent al Camerei Deputatilor. Inregistrarile au dovedit insa ca n-au nici mama si nici tata parlamentar, prin urmare lamentarile lui Zgonea au intrat in mostenirea culturala lasata viitorimii. „In timp ce un parlamentar se opreste intr-un hirb, sefii de servicii si directorii noilor agentii conduc Audi sau Mercedes (…) Exista modalitati juridice prin care si noi parlamentarii sa iesim cu demnitate – comodat (contracte de comodat – n.r.) si, in acelasi timp, sa existe un respect (…) Pentru ca va reamintesc ca ride lumea de colegii care au Nubira. Deci, este un pericol sa mergi acum pe strada cu ea. Sint utilizate”. Concluzia, alta decit cea trasa de Zgonea, ar fi: este un pericol sa traiesti in România condusa de actualii politicieni, sint utilizati. Dar degeaba.
Spre deosebire de Zgonea, un Mercedes impune respect!
Autor: Ziarul National
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
44 afisari
Ultimele știri
Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
Anul 2026 începe cu scumpiri în lanț pentru toți românii. În noaptea de Revelion, la cumpăna dintre ani, cresc accizele la carburanți (benzină, motorină,...
Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
Loteria Română organizează miercuri, 31 decembrie 2025, Tragerile Speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au...
