Angela Gheorghiu s-a retras din toate reprezentatiile operei “Carmen” – ce fusese special realizata pentru soprana de regizorul Richard Eyre – care erau programate la prestigioasa Metropolitan Opera din New York. Anul trecut, in luna august, soprana Angela Gheorghiu s-a retras din primele sase reprezentatii ale operei “Carmen”, de Georges Bizet, urmind sa-si reia rolul in aprilie anul acesta, pentru alte doua spectacole, pe care insa le-a anulat de asemenea. Acesta ar fi fost debutul sau in rolul Carmen. Spectacolul, pus in scena de Richard Eyre, a fost conceput special pentru soprana româna. Prin acest rol, Angela Gheorghiu urma sa faca o incursiune neobisnuita in repertoriul rolurilor scrise pentru mezzosoprane. Intr-o declaratie facuta dupa aceasta anulare, Gheorghiu a dat de inteles ca nu ar fi fost pregatita pentru rol. “Pentru a face un debut asa de important ca cel din «Carmen», vreau sa fiu pregatita in aceeasi masura dramatic, cit sint muzical”, a spus ea. “Prin urmare, voi amina debutul meu in acest rol pina la o data ulterioara, cind voi putea lucra intens cu Richard Eyre la aceasta productie”, a declarat ea.
Angela Gheorghiu s-a retras din toate reprezentatiile operei “Carmen”
Autor: Ziarul National
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
70 afisari
Ultimele știri
Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
Anul 2026 începe cu scumpiri în lanț pentru toți românii. În noaptea de Revelion, la cumpăna dintre ani, cresc accizele la carburanți (benzină, motorină,...
Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
Loteria Română organizează miercuri, 31 decembrie 2025, Tragerile Speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au...
