Un barbat de 47 de ani, cu o greutate de 350 kg si diagnosticat cu obezitate morbida a fost vizitat de echipajele Ambulantei Sociale a Primariei Sectorului 2 care l-au consultat la domiciliul acestuia unde este imobilizat la pat din cauza multiplelor boli de care sufera. Stelian Jurca este incadrat in gradul de handicap, cazul sau fiind sesizat autoritatilor locale de catre corpul consilierilor obstesti ai primarului Neculai Ontanu. Dupa evaluarea facuta de catre specialistii Primariei, s-a decis acordarea de asistenta medicala in vederea stabilirii diagnosticului si acordarii ingrijirilor medicale de specialitate si, in acelasi timp, sprijin financiar. „In luna decembrie a anului 2009, Comisia de Evaluare pentru Persoane Adulte cu Handicap Sector 2 a decis incadrarea acestuia in grad de handicap grav, cu diagnosticul «Linfedem cronic cu elefantiazis. Insuficienta venoasa clasa IV cu ulceratii multiple trenante la nivelul gambelor, obezitate morbida (greutatea, 350 kg)»”, se arata intr-un comunicat al Primariei. Potrivit sursei citate, in urma dezvoltarii afectiunii, pacientul sufera de depresie, pe fondul careia a dezvoltat o stare de iritabilitate si instabilitate emotional-afectiva, precum si insomnii recurente, ginduri de tip negativ etc. Din luna ianuarie el beneficiaza de indemnizatie de insotitor, buget complementar si indemnizatie pentru persoane cu handicap grav si desi este supraponderal, nu este diabetic. El a declarat autoritatilor ca nu a mai iesit din casa, intrucit i-a fost frica sa nu cada. Barbatul va fi internat intr-o clinica de specialitate.
Scris de Ziarul National
El este cel mai gras român
Ultimele știri
Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
Părinţii care au aflat de setul de reguli impuse de un restaurant din Bucureşti pentru copii s-au arătat deranjaţi de decizia administratorilor.Localul le interzice...
Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
Cozonacul nu trebuie să lipsească din casa românilor, de Paşte! Dar, oare, se mai poate întâmpla asta în anul 2024, din cauza infliaţiei galopante...