Guvernarea României a ajuns un spectacol de bâlci prost regizat. Ne uităm la miniștri care se ceartă și partide care se șantajează, în timp ce economia țării este stoarsă metodic. Ca de obicei, românii plătesc nota de plată la toată mizeria politică. Criza din coaliția PSD-PNL-USR-UDMR nu este despre principii sau viziuni diferite, ci despre cine controlează puterea reală.
În centrul acestui joc periculos se află președintele României, Nicușor Dan, prins într-o dependență politică și instituțională ce poate arunca întreaga construcție guvernamentală în aer.
La Palatul Victoria, scandalul este pe ordinea de zi. Se vorbește deschis despre scoaterea PSD în stradă, despre guverne minoritare și/sau combinații „de avarie”. În tot acest timp, economia țării scârțâie, scumpirile curg în lanț, la fel ca taxele și impozitele mărite, iar concedierile se rostogolesc fără oprire.
Statul român pare incapabil să-și mai apere interesele, în timp ce Occidentul vânează, metodic, ultimele „perle” ale coroanei economiei naționale.
Iar în toată această harababură, ca de obicei, USR interpretează rolul favorit: partidul care guvernează cu mâna dreaptă și protestează cu stânga, în timp ce moralizează din ambele poziții. Miniștrii „Rezist” votează în ședințe măsuri pe care colegii lor le contestă public a doua zi, cu aerul unor „revoluționari” de Piața Victoriei.
USR continuă să se comporte ca o trupă de ONG-iști rătăciți prin instituții, convinși că România se administrează după aceleași reguli ca un grant european: multă retorică, zero răspundere și vinovați permanenți în altă parte. Când lucrurile merg prost, e vina „Sistemului”; când merg și mai prost, e vina PSD.
Bolojan vrea stabilitate. Pe bune?!
Ilie Bolojan a ieșit public cu un mesaj care, sub aparența responsabilității, trădează o stare nevrotică și de izolare. Premierul vorbește despre stabilitate și respectarea protocolului, dar în realitate pregătește terenul pentru varianta guvernului minoritar, pe care „nu o dorește”, dar o evocă insistent, ca pe o armă de presiune.
Discursul său este acela al unui prim-ministru care a confundat guvernarea cu administrația de județ mărginaș și politica mare cu managementul de birou la grupul RCS. Reformele întârziate nu sunt rezultatul sabotajului PSD, ci al unei coaliții construite artificial, fără viziune comună, în care fiecare partid joacă la două capete. Când mai acuză „opoziția din interior”, Bolojan ar fi bine să se uite și spre USR, campionul absolut al dublei măsuri.
USR susține cu entuziasm toate pachetele de austeritate, dar refuză să și le asume. Taie, taxează, concediază, apoi apare seara la televizor ca să explice doct că „așa cere reforma”. Reforma cui? Pentru cine? Niciodată nu e clar. Pentru românii de rând, reforma USR înseamnă facturi mai mari, locuri de muncă mai puține și un stat tot mai avuziv. În schimb, când vine vorba de funcții, poziții și influență, USR-iștii prind imediat glas, le dispar principiile și indignările, iar tonul lor se îndulcește suspect.
Nicușor Dan și lanțul slăbiciunilor
Miza reală, adevărata problemă pentru Ilie Bolojan și gașca veselă din USR nu este nici PSD, nici stabilitatea coaliției de guvernare. Beleaua adevărată poartă un nume: Nicușor Dan.
Președintele României are nevoie de PSD ca de aer. Nu politic, nu electoral, ci instituțional. Mai simplu spus: fără voturile PSD, Nicușor Dan nu-și poate impune oamenii în fruntea Serviciilor – SRI și SIE. Fără PSD, nu poate închide jocul numirilor la Parchete. Iar fără sprijinul Serviciilor, promisiunile făcute în campanie și după alegeri rămân simple vorbe.
Aici se rupe filmul propagandei reformiste. Nicușor Dan este prins într-un lanț al slăbiciunilor din care nu poate ieși prin declarații moralizatoare. De aceea, indiferent cât de tare latră USR la PSD în public, în spate se fac pași grăbiți spre îndulcirea tonului. Nu întâmplător, se vorbește tot mai insistent despre ordine venite către Dominic Fritz de a-și ține partidul în frâu. Nu de dragul stabilității, ci de teama că brațul lung al legii ar putea deveni brusc foarte vigilent în ceea ce privește învârtelile ONG-istice.
Pentru Nicușor Dan, regula este simplă și cinică: nu-i superi pe cei de care depinzi. Iar în acest moment, Sorin Grindeanu și PSD sunt cheia rezolvării tuturor problemelor sale. Orice escaladare reală a conflictului riscă să-i spulbere președintelui nu doar „reforma” din Servicii, ci și promisiunile făcute unor personaje deja pregătite să preia frâiele spionajului românesc.
Revenind la bătălia din interiorul Palatul Victoria, acolo nu este o criză politică obișnuită, ci falimentul unei guvernări construite pe improvizație, orgolii și interese de grup. În timp ce partidele se ceartă pe scenarii, România este lovită din toate părțile: economic, social, strategic. Scumpirile nu așteaptă stabilitatea parteneriatului PSD-PNL și concedierile nu țin cont de protocoale. Ofensiva externă asupra economiei noastre se va accelera în zilele următoare, așa cum „Național” a dezvăluit vorbind despre privatizările cu dedicație care se pregătesc.
În acest moment, avem la conducere o clasă politică preocupată obsesiv de cine pleacă și cine rămâne, nu de ce se întâmplă cu țara. Dar când interesele naționale sunt tranzacționate ca monedă de schimb în jocuri pentru putere, nu mai vorbim despre guvernare, ci despre un pericol real pentru securitate.
