Groenlanda, America și sfârșitul atlantismului

Pretinzând „achiziționarea totală a Groenlandei”, Donald Trump a găsit un motiv care îndepărtează complet administrația sa de majoritatea țărilor europene și are potențialul de a dezmembra NATO.

Desigur, destrămarea atlantismului a fost prevăzută de multe ori în trecut, dar încă nu s-a produs, în principal din cauza dependenței Europei de garanțiile militare ale SUA.

De la criza din Suez din anii 1950 până la invazia Irakului în anii 2000, NATO a trecut prin multe furtuni și a supraviețuit.

Henry Kissinger a observat încă din 1960 că identitățile politice sunt adesea stabilite prin opoziția față de o putere dominantă. „Identitatea europeană”, susținea el, „nu face probabil excepție de la această regulă generală”.

Din anii 2010, diviziunea a devenit din ce în ce mai vizibilă, mai ales odată cu venirea lui Trump la putere, relatază Financial Times. Criza transatlantică este efectul unei schimbări mult mai mari, care se conturează de aproape o generație: sfârșitul hegemoniei americane și sosirea unei ere multipolare.

73% dintre francezi și 71% dintre germani consideră că Statele Unite nu mai sunt un aliat. Două treimi dintre ruși cred că războiul din Ucraina este o „luptă civilizațională” pe viață și pe moarte cu Occidentul.

De la încercările lui Trump de a domina emisfera vestică, la eforturile lui Xi Jinping de a redobândi gloria Chinei, la încercarea lui Vladimir Putin de a crea un nou imperiu rus, la ascensiunea atitudinilor populiste anti-străine în Marea Britanie, Germania și Franța, opiniile negative despre ceilalți stau la baza multor conflicte actuale.

Elitele politice ruse, chineze și americane s-au aliniat agendelor expansioniste, deși mulți recunosc în privat că ar putea duce la dezastre, cum ar fi în cazul Ucrainei, Taiwanului sau Groenlandei.

Pentru Europa, criza din Groenlanda poate deveni  mult mai mult decât o simplă etapă în deteriorarea lentă a relațiilor cu SUA. Europa a fost abandonată de principalul său aliat și trebuie să acționeze pentru a-și afirma interesele, nu doar identitatea.

Țările europene au cheltuit aproximativ 381 de miliarde de euro pentru apărare în 2025, însă mai puțin de o cincime din achiziții sunt efectuate în comun.

Lipsa integrării militare este cea mai mare slăbiciune a UE, agravată de Brexit și de costul războiului din Ucraina. Fără o capacitate de apărare integrată proprie, Europa va rămâne o regiune în care marile puteri cer ceea ce consideră că au nevoie pentru propria lor securitate.