Nemulțumirea mocnește și, deja, a erupt: în PNL, vocile critice nu mai șoptesc, ci vorbesc apăsat, o fac în public, dau nume și fapte. Ilie Bolojan, „premierul-manager”, riscă să devină nu doar problema guvernării, ci și groparul propriului partid. A primit nenumărate avertismente și nu numai din opoziție, ci chiar din interior, acolo unde doare cel mai tare, dar se comportă, în continuare, ca Nicușor Dan – nu înțelege nimic din ce se petrece în jurul lui.
Sunt tot mai multe voci răzvrătite în Partidul Național Liberal. Nu mai este vorba de bârfe de culoar sau frustrări individuale, ci de atacuri directe, asumate, venite din rândul celor care duc formațiunea liberală în spate: primarii, președinții de consilii județene, structurile locale.
În opinia lor, vinovatul are un nume clar: Ilie Bolojan, președinte al PNL și premier al României, care a decis să se joace de-a „economistul sever” într-o țară obosită de austeritate. Omul ăsta nu a arătat în niciun moment că înțelege ceva din mecanismele reale ale guvernării, iar românii simt pe pielea lor joaca de-a guvernarea. Având cunoștințe limitate de management macroeconomic, dar sprijinit de o echipă de PR impecabilă, Bolojan a reușit performanța de a aduce la sapă de lemn inclusiv chiar comunitățile conduse de primari liberali.
Revoltă, nu ședință la Vila Lac
La Vila Lac, primarii PNL au venit să ceară explicații conducerii, iar spiritele au explodat. Sursele noastre spun că Rareș Bogdan a făcut iureș și reacția lui nu a fost una întâmplătoare. Înaintea întâlnirii cu șefii partidului, europarlamentarul liberal a vorbit deschis despre problemele pe care Ilie Bolojan le-a generat, dezvăluind că este asaltat cu telefoane de primari disperați, îngrijorați că vor rămâne fără cotele defalcate, adică exact oxigenul financiar al administrațiilor locale. Pentru unii, vorbim de procente care reprezintă între 40 și 60% din bugetul local.
Dar frustrarea liberalilor, ca să nu-i spunem panică, nu vine doar din lipsa banilor, ci și din lipsa totală de comunicare a șefilor de la București. Oamenii cer explicații clare și, la schimb, primesc vorbe goale, slogane și grafice frumos colorate.
Rareș Bogdan a spus-o răspicat și periculos de sincer: PNL are peste 1.000 de primari, baza electorală fără de care partidul n-ar mai fi nimic. Ei se confruntă zilnic cu oamenii, cu nervii, cu facturile, cu nemulțumirile, ei sunt cei care au atras fonduri europene și au ținut partidul în viață, indiferent de cine era șef în Modrogan. Avertismentul său sună ca o sirenă: „Nu putem să abandonăm, pentru că altfel scrie pe noi PNȚCD”.
În momentul de față, este limpede că taberele s-au format, iar a lui Ilie Bolojan devine din ce în ce mai mică și insignifiantă în economia bătăliei care se va da.
Două partide mari și același bocanc, USR
Nemulțumirea liberalilor începe să semene periculos de mult cu starea de iritare profundă din PSD, semn că cele două partide care au dominat scena politică românească în ultimele decenii au ajuns să se privească în oglindă și să recunoască aceeași realitate inconfortabilă: au devenit o rotiță care se învârte pentru ca marele angrenaj al caracatiței „Rezist” să funcționeze… și să prospere.
În acest context, întrebarea următoare nu mai este una retorică: cine conduce, de fapt, Guvernul României? Ilie Bolojan? El pare doar un executant al ordinelor primite din afară, spun cei care cunosc cum funcționează lucrurile la Palatul Victoria. În realitate, cei care taie și spânzură la ședințele coaliției de guvernare sunt miniștrii USR.
De fapt, Rareș Bogdan întărește senzația pe care o au din ce în ce mai mulți liberali: „Vreau să știu exact care este relația noastră cu USR, pentru că mi se pare că uneori colegi de-ai mei din conducerea PNL sunt mai apropiați de USR decât de propriul partid. Vreau să știu de ce nu sunt consultați cei 12 primari de municipii reședință de județ și primarii de sectoare, de ce nu sunt consultate asociațiile reprezentative”.
Iar când nemulțumirea ajunge să fie exprimată și de PSD, partid obișnuit cu compromisurile puterii, e clar că situația capătă o gravitate aparte. Lia Olguța Vasilescu nu mai lasă loc de interpretări și avertizează direct că PSD ia în calcul retragerea de la guvernare dacă Ilie Bolojan va continua să facă jocurile USR: „Noi nu vrem scandal, dar în momentul în care nu se ține cont de absolut nimic și domnul Bolojan doar ne informează cum consideră dumnealui că trebuie gestionat în România, uitând că PSD are aproape 50% din coaliție, nu este în regulă. Nu poate să vină cineva cu 11% (n.r. – USR) și să nu țină cont deloc de PSD”.
Mesajul este cât se poate de clar și ar trebui să-i dea fiori lui Bolojan – nu poți conduce o coaliție de guvernare ca pe o primărie, prin ordine unilaterale și informări seci.
PNL, pe drumul PNȚCD
Ilie Bolojan a ajuns într-un punct critic, în care nu mai pierde doar sprijin politic conjunctural, ci începe să erodeze însăși fundația partidului pe care îl conduce. Liberalii nu sunt doar nemulțumiți, au ajuns de-a dreptul speriați; iar un partid speriat devine imprevizibil și, inevitabil, începe să-și devoreze liderul.
Istoria politică a României este plină de exemple de formațiuni care au confundat austeritatea cu virtutea morală și autoritatea rigidă cu competența reală. PNȚCD rămâne cel mai dureros avertisment despre cum se poate prăbuși un partid istoric atunci când își pierde legătura cu propria bază.
Consilierii aduși de la Oradea și plătiți pe bani grei (dar, preocupați în aceste zile să-și facă propriile jocuri, la București, din ce auzim) ar trebui să-l avertizeze pe Bolojan că lațul nu se strânge brusc. Se strânge lent, din tăceri acumulate, din decizii luate peste capul aleșilor locali, din primari lăsați fără resurse și din parteneri tratați cu dispreț. Când procesul ăsta o să ajungă la capăt, nu vor mai fi mâini dispuse să-l slăbească.
