România este o țară europeană, membră UE, pe locul 6 din 27 în UE ca populație. România are cea mai lungă graniță cu Ucraina, țară aflată în miezul unui conflict cu Rusia, țară declarată inamic al UE. România este o țară bogată în resurse imense, comparativ cu celelalte țări din UE: petrol, gaze naturale, aur, cupru, litiu, magneziu, pământuri rare, grafit, sare, calcar, resurse regenerabile, apă, soluri fertile, păduri. România este, pe de altă parte, o țară cu o populație săracă, cu cea mai mare inflație din UE, cu un deficit bugetar alarmant, cu un preț prohibitiv din punct de vedere economic la energie, cu o clasă mijlocie în degringoladă. Cine-i de vină?
Săptămâna asta, la Davos, se vor stabili granițele lumii noi; vor fi negocieri, confruntări și conectări la rețele de alimentare cu bani. În sufragerie, în anticameră, pe hol sau la furnizorii de servicii integrate. Unde-i România? Cine vorbește în numele ei? Cu ce legitimitate? Suntem măcar în anticameră, pe scaunele din apropierea ușilor? În niciun caz. Nu avem reprezentanți care contează pe tabla de șah. Pentru că nu mai avem lideri respectați, pe care diplomați de carieră, cu conexiuni serioase, să îi promoveze. Vom fi chemați de la spălatul vaselor murdare în bucătărie, când formal votul nostru o să fie necesar pentru vreun aranjament în sufragerie. După ce o să ridicăm mâna frumos pentru „da”, o să fim trimiși înapoi la munca de jos, cu o bătaie părintească pe umeri. Ne comportăm, prin liderii noștri, ca o țară de umplutură. Noi suntem de vină, prin atitudinea noastră, pentru ceea ce ni se întâmplă. Am votat niște lideri de mucava.
Mare scandal, mare, cu Mercosur. Dacă întrebi parlamentarii și pe unii consilieri din administrația centrală, puțini pot enumera țările din uniune și ce implicații economice globale produce tratatul, cine câștigă și cine pierde. Dar fiecare răspunde conform punctajului de partid. Să analizăm puțin datele problemei. Mercosur este o uniune vamală din America de Sud (Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay), principal exportator de produse agricole: soia, carne de vită și cereale. UE vrea să închidă fermele de vaci din Țările de Jos, ca să păstreze curat aerul din UE. Rezolvată problema de aprovizionare. UE vrea să redea terenurile agricole naturii, pentru mai mult verde. Ne aprovizionăm din America de Sud. UE dă bani să redea viile francezilor naturii. Importăm vin din Argentina. România trebuie să renunțe la terenurile din Balta Brăilei, să renunțe la creșterea bovinelor, să renunțe la abuzurile împotriva puilor și găinilor și să meargă la supermarket să cumpere produse certificate EUR, după care să cumpere multe medicamente și suplimente necesare unui organism sănătos. De ce? Pentru că trebuie să trăim într-o simbioză cu natura sălbăticită, la 18 grade în casă, în timp ce se șterg urmele dezastrului economic generat de Green Deal. Ce va exporta și cine va exporta, salvându-și economia? Ghici, pretzel, cine?
Și, dacă tot vorbim de economia anemică a UE, să ajungem și la gâlceava cu Groenlanda. Este un teritoriu autonom, aflat în proprietatea statului danez. Nu este în UE; cei 50.000 de cetățeni nu au beneficiile din UE, au autonomie să se descurce cum pot. Bani investiți după posibilități. O vulnerabilitate pentru SUA din punct de vedere geostrategic. Acolo trebuie investiți mulți bani pentru protejarea continentului american, pentru că se răzbună geodezica: cel mai scurt drum între două puncte pe Pământ. Greu de înțeles pentru iubitorii de forme fără fond. SUA trebuie să investească acolo. Ca să o facă, trebuie să fie proprietară. Poate UE să fie capabilă de aceste investiții? Nu. Că suntem rupți în fund de lupta pentru mediu. Mai sunt teritorii de peste mări ale UE care sunt la fel de vulnerabile. Nu investești, le pierzi.
Cum reacționează România la aceste provocări? Precum cetățeanul turmentat. Hâc! Și noi toți vom plăti.
