Încă un incident armat a avut loc în Statele Unite, de această dată în Portland, la doar o zi după ce o tânără, mamă a trei copii, a fost împuşcată mortal, în Minneapolis.
Agenţii federali americani au împuşcat două persoane în Portland, Oregon, care au fost ulterior transportate la spital, a declarat joi după-amiază poliţia, îndemnând comunitatea locală să rămână calmă după tensiunile crescute care au urmat unui alt incident armat petrecut cu o zi înainte în Minneapolis, relatează Reuters, preluat de News.ro.
Cele două persoane, duse la spital
Din câte s-a aflat, e vorba despre un bărbat şi o femeie, care au fost transportați la spital. Informații despre starea acestora nu au fost disponibile imediat.
„Două persoane se află în spital în urma unui incident armat în care au fost implicaţi agenţi federali”, a precizat poliţia din Portland într-un comunicat.
Șeful poliției locale a făcut un îndemn la calm. „Înţelegem emoţia şi tensiunea crescute pe care mulţi le simt în urma împuşcăturilor din Minneapolis, dar rog comunitatea să rămână calmă în timp ce încercăm să aflăm mai multe”, a declarat şeful poliţiei, Bob Day.
Anunțul făcut de FBI
Conform sursei citate, Poliţia a precizat că nu a fost implicată în împuşcăturile de joi.
În tot acest context, s-a mai aflat că FBI a anunțat că anchetează incidentul armat în care au fost implicaţi agenţi ai Serviciului Vamal şi de Protecţie a Frontierelor al SUA.
„FBI Portland investighează un incident armat în care a fost implicat un agent, care a avut loc la aproximativ ora 14:15, în apropierea blocului 10000 de pe Main St. din Portland”, a transmis FBI Portland pe reţelele de socializare.
„Starea lor (a persoanelor împuşcate) este necunoscută. Agenţii au stabilit că cele două persoane au fost rănite în incidentul armat în care au fost implicaţi agenţi federali”, a declarat poliţia din Portland într-un comunicat.
Șefa Consiliului Local din Portland, Elana Pirtle-Guiney, a fost citată de o filială a ABC News spunând că, din câte ştie, acestea sunt încă în viaţă.
Nu sunt cunoscute, pentru moment, mai multe detalii privind circumstanţele în care au avut loc împuşcăturile din Portland.
Incidentul armat a venit, însă, la doar o zi după o dramă ce a avut loc în Minneapolis. Miercuri, împuşcarea unei femei de 37 de ani, mamă a trei copii, de către un agent al Serviciului de Imigrări al SUA în Minneapolis a declanşat proteste pe scară largă în Minnesota şi nu numai. Moartea femeii a scos mii de oameni în stradă, imagini de la proteste fiind postate pe rețelele de socializare.
Citiți și: ”Doctrina Donroe”, amprenta SUA într-o lume multipolară
BREAKING: Federal immigration officers shoot and wound two people in Portland, Oregon, authorities say. https://t.co/A4ViFBHp0F
— The Associated Press (@AP) January 9, 2026
#BREAKING | US federal agents shoot and wound two people in Portland
This incident comes a day after ICE agents shot and killed a woman in Minneapolis @samikshaa3 brings you this report pic.twitter.com/7hJPYm2CPS
— WION (@WIONews) January 9, 2026
sursa foto: Captură video Youtube/KOIN 6