AcasăPoliticaO ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?

O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?

O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump? - Ziarul NationalUseriștii vor să obțină o intrare la administrația americană

Înainte s-o ”șteargă” de la Ministerul Economiei, useristul Radu Miruță a ”împins” un proiect de lege pe masa lui Bolojan prin care să ia din bugetul secătuit și auster al României suma de peste 7 milioane de dolari. Banii ar urma să fie dați americanilor, pentru o datorie veche pe bumbacul importat de 5 firme din țara noastră. Încercările repetate ale statului de a achita o datorie care aparține unor companii au fost stopate de Parlament, aleșii acuzând că a fost o afacere a Guvernului Stolojan de la acea vreme.

O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump? - Ziarul NationalUSR vrea să profite de paralizia din Parlament și de Guvernul Bolojan extrem de favorabil partidului și să-și pună o pilă la președintele SUA, Donald Trump, prin achitarea unui împrumut care datează din 1992. Banii au fost acordați de SUA pentru importul de bumbac, însă firmele care au beneficiat de împrumut au intrat în faliment, iar statul nu a mai putut recupera debitele.

Încercările de a legifera asumarea datoriei de către statul român, ”pentru a nu deteriora relațiile economice și diplomatice cu SUA”, au fost stopate, de fiecare dată, în parlament, unde aleșii au refuzat să accepte să plătească, dând vina pe Guvernul Stolojan de la acea vreme, care a parafat această afacere păguboasă. ”Contractarea acestui credit pentru cumpărarea de bumbac nu a fost o afacere în interes naţional, ci o afacere între Guvernul Stolojan şi cinci firme private înfiinţate cu 48 de ore înainte, în garsoniere şi apartamente, şi care au dispărut după ce au luat banii. Grupul PDL doreşte să facă o lege care să şteargă urmele din perioada Theodor Stolojan”, declara, în 2008, deputatul PSD Aura Vasile. Tot atunci, liberalii au solicitat DNA şi Parchetului ICCJ să stabilească vinovaţii pentru neplata ratelor pentru creditul de 10 milioane de dolari contractat de Guvernul Stolojan în 1992 pentru importul de bumbac fibră din SUA, eroare financiară care a generat datorii publice externe de 830.000 de dolari. Între timp, datoria a ajuns la aproape 7 milioane de dolari, la care se vor mai adăuga penalitățile de întârziere datorate până la data plății efective, precum și alte costuri asociate.

Care credibilitate?

În 2018, la una dintre încercările de a promova o ordonanță de urgență pe acest subiect, ministrul Economiei de la acea vreme, Niculae Bădălău, justifica necesitatea plății datoriei prin faptul că întârzierea ar conduce la deteriorarea relaţiilor comerciale dintre cele două state şi ar periclita credibilitatea externă a României cu consecinţe negative asupra rating-ului de ţară şi, implicit, asupra condiţiilor accesului la finanţare pe pieţele internaţionale de capital.

În proiectul de lege inițiat de Radu Miruță, în calitate de ministru al Economiei, nu există nicio justificare nouă, ci doar o înșiruire a faptelor și demersurilor făcute de-a lungul anilor pentru plata acestei datorii. Ultima explicație, trecută în nota de fundamantare a proiectului legislativ, datează din noiembrie 2017, când Ambasada Statelor Unite ale Americii a transmis o scrisoare în care s-a precizat existența unei datorii neachitate aferente împrumutului acordat de Guvernul SUA, aspect care afectează eligibilitatea României pentru statutul de Dependable Undertaking, în baza căruia, cu titlu de excepție, Guvernul SUA garantează în fața producătorilor din industria americană de armament achitarea sumelor aferente comenzilor efectuate de un stat terț.

Datoriile se șterg prin efectul legii?

Avocatul europarlamentar Gheorghe Piperea susține că, dacă falimentul nu a fost fraudulos, toate datoriile contra falitului se șterg prin efectul legii, astfel că statul nu ar avea de ce să le achite. ”Dacă nu a existat o garanție suverană pentru acel credit de acum 33 de ani, plata acestei datorii, dacă se va fi făcut, este penală. Dacă a existat garanție, statul trebuie să ceară banii de la cei culpabili. Cert e că o asemenea afacere necesită niște comisionari și niște comisioane – trebuie văzut cine au fost cei cu <<impex>> – urile și cine face acum bani din recuperarea nesperată a acelui împrumut de către americani. Justificarea ministrului userist este că, plătind această datorie ștearsă prin lege, se menține relația diplomatică cu americanii. Relațiile cu SUA, acum, sunt așa de bune, încât vizele pentru America au fost înghețate, iar relațiile statale sunt inexistente”, a spus avocatul Gheorghe Piperea.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
257 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img