AcasăSOCIALCe pensie va încasa un român, după noul mod de calcul al vechimii, din 2026. Casa de Pensii transformă zilele lucrătoare în zile calendaristice

Ce pensie va încasa un român, după noul mod de calcul al vechimii, din 2026. Casa de Pensii transformă zilele lucrătoare în zile calendaristice

Ce pensie va încasa un român, după noul mod de calcul al vechimii, din 2026. Casa de Pensii transformă zilele lucrătoare în zile calendaristice - Ziarul NationalCe pensie va încasa un român, după noul mod de calcul al vechimii, din 2026. Casa de Pensii transformă zilele lucrătoare în zile calendaristice

Începând cu 2026, un ordin al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), publicat în Monitorul Oficial, stabilește procedura tehnică pentru transformarea zilelor lucrătoare în zile calendaristice, necesară calculării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Documentul include și formulele de conversie ce vor fi aplicate în acest proces.

Adevărul scrie că, pentru perioada aprilie 2001-februarie 2003, suma zilelor lucrate în lună în condiţii normale se calculează astfel:

suma zilelor declarate în lună de către angajator/angajatori în condiţii normale, calculată în funcţie de norma şi de numărul de ore lucrate pe zi (fără zilele în care asiguratul a beneficiat de ajutor/indemnizaţie de şomaj/alocaţie de sprijin) – Z_NN_T – este egală cu numărul de zile lucrate în condiţii normale (fără zilele în care asiguratul a beneficiat de ajutor/indemnizaţie de şomaj/alocaţie de sprijin), înscris în declaraţia nominală de asigurare (NN).

Pentru perioada martie 2003-iunie 2005, suma zilelor lucrate în lună în condiţii normale se calculează astfel:

suma zilelor declarate de angajator (fără zilele în care asiguratul a beneficiat de ajutor/indemnizaţie de şomaj/alocaţie de sprijin) = suma orelor de lucru de împărțit la norma – programul normal de lucru specific locului de muncă, exprimat în ore (poate avea valorile 8, 7 sau 6), înscris în declaraţia nominală de asigurare, de împărțit la numărul de zile lucrate în condiții normale.

Cine va avea stagiul complet

Dar din iulie 2005, suma zilelor lucrate în lună în condiţii normale nu se mai calculează în funcţie de norma şi de numărul de ore lucrate pe zi.

Dacă un angajat a muncit 20 de zile într-o lună care de fapt are 22 de zile lucrătoare și 30 de zile calendaristice stabilirea numărul de zile calendaristice de stagiu se face prin înmulțirea numărul de zile muncite efectiv (20) cu numărul de zile calendaristice (30), de împărțit la numărul de zile lucrătoare din acea lună (22) rezultând că numărul de zile calendaristice de stagiu este 27,27 zile.

Pentru angajații care au lucrat pe tot parcursul anului, fără nicio întrerupere în afara concediului de odihnă, numărul de zile lucrate va fi egal cu cel al zilelor calendaristice, rezultând un stagiu de cotizare complet.

Ce pensie va avea un român cu 40 de ani vechime

Pensia unui român care a avut un salariu mediu brut lunar de 5.000 de lei şi o vechime de 40 de ani va fi de circa 2.494,8 lei pe lună, potrivit unei simulări bazate pe noua formulă de calcul a pensiei publice.

Calculul se face prin înmulţirea numărului total de puncte acumulate de-a lungul carierei cu valoarea punctului de referinţă (VPR), stabilită la 81 de lei.

Pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă, persoana trebuie să îndeplinească două condiţii: vârsta standard de pensionare (65 de ani pentru bărbaţi şi 63 pentru femei) şi stagiul complet de cotizare de 35 de ani.

author avatar
Andreea Vlad
148 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img