Alegerile pentru Primăria Capitalei n-au adus doar un nou edil, ci și un tablou complet al prăbușirii sondajelor, al sfâșierilor din „Sistem” și mai ales al unei democrații pe care bucureștenii au ales s-o boicoteze cu un dispreț tăios. Sub scoruri, tabere și jocuri din umbră, rămâne întrebarea cea mare: cine mai guvernează, de fapt, și în numele cui?
Din nou, firmele de sondare a opiniei publice au reușit contraperformanța de a încurca borcanele cu cifrele, de parcă ar fi pus întrebările pe un blender setat pe viteză maximă.
Sondajele, sport național al ratării monumentale
Sute de mii de euro, bani publici, într-un final, au produs grafice frumoase, colorate, cu linii care arată bine în prezentări PowerPoint, dar care n-au nicio legătură cu realitatea din secțiile de votare.
Șocul n-a venit doar din scorul Ancăi Alexandrescu, pe care nici măcar nu au zărit-o în propriile lor simulări sofisticate, ci din faptul că nimeni n-a avut îndrăzneala să pună reflectorul pe ceea ce știa orice om de pe stradă: Cătălin Drulă nu era în niciun scenariu realist în zona locului 1 sau 2. De ce l-au împins în față „sociologii” de canapea tv? Pentru că banii și ordinele politice au puterea să șteargă orice urmă de rațiune și bun-simț, iar cifrele se mulează perfect pe dorințele sponsorului.
Poate că firmele de sondaj n-au greșit, totuși. Poate că doar au anticipat viitorul paralel în care trăiesc partidele – un univers în care realitatea se ajustează, la cerere, cu o notă de plată consistentă după fiecare campanie.
„Sistemul”, rupt în două tabere
Am mai sesizat ceva și este tot mai evident: da, există două tabere în „Sistem”, tabăra „Nicușor Dan”, acum cu rezidență temporară la Cotroceni, și tabăra „Ilie Bolojan”, care tocmai a bifat o victorie importantă prin câștigarea Capitalei de către omul său!
Dar a confunda personajele cu structura e o greșeală pe care doar publicul larg și, uneori, personajele însele o comit. „Sistemul” nu e atașat de chipuri, ci de obediență. Azi este Nicușor, mâine poate fi oricine are aceeași elasticitate morală.
De câteva luni, progresiștii au încercat să miște în front, crezând că victoria lui Nicușor la „prezidențiale” le oferă un soi de imunitate ideologică. Doar că filiera „coldistă“, acea grupare compactă și foarte pragmatică despre care se spune că ar controla Justiția și Internele, le-a arătat repede că autoritatea nu se câștigă prin haștaguri și seminarii online.
Pe scurt, Bolojan respiră ușurat, Nicușor își numără palmele încasate, iar bucureștenii asistă la același circ instituționalizat, doar cu alți clovni la rampă.
Ce se întâmplă în Kiseleff?
Într-o piesă politică în care toți jură că „partidul a câștigat”, adevărul este că PSD n-a câștigat nimic. Conducerea din Kiseleff, în schimb, a câștigat totul. Sorin Grindeanu n-avea niciun motiv să-l ridice pe Daniel Băluță în fruntea Capitalei, căci succesul acestuia ar fi însemnat un singur lucru: un pretențios candidat intern la șefia PSD. Și, cu asta, s-ar fi dus liniștea calculată din birourile cu draperii grele!
Congresul-spectacol care l-a reconfirmat pe Grindeanu n-a fost decât un decor frumos, de tip „totul e stabil, nu vă uitați în spate”.
Iar acum, rezultatele la „locale” au confirmat ceea ce șoptea toată lumea prin curtea sediului din Kiseleff: nu este loc de surprize, pentru că surprizele destabilizează. Se guvernează cu pixul pe masă și cu telefonul pe speaker, nu cu inițiative spontane ale primarilor prea încrezători.
Bucureștenii au dat cel mai tăios boicot: indiferența
Poate cel mai important semnal din acest scrutin nu este nici scorul lui Ciucu, nici răsturnarea de poziții, nici duelurile dintre tabere. Este prezența jenant de mică la vot. Bucureștenii au decis să-și exercite democrația în modul cel mai românesc cu putință: stând acasă.
Doar o treime a votat, iar dintre aceștia 30% a mers pe mâna lui Ciucu. Matematica rece spune totul: primarul Capitalei a fost ales de o minoritate a minorității. Este legitim din punct de vedere legal, desigur. Moral și politic, rămâne întrebarea: cât de „primarul tuturor” poți fi când două treimi din oraș au ales tăcerea, dezgustul și resemnarea?
Asta este moștenirea directă a anulării alegerilor prezidențiale din 2024 – un șoc democratic cu efecte întârziate, dar devastatoare. Nu poți călca un vot și să te aștepți ca oamenii să creadă, peste un an, că votul lor mai contează.
Ce mai caută USR la guvernare?
Ajungem la întrebarea finală și, probabil, cea mai acidă: cum mai este justificată prezența USR la guvernare? La „parlamentare”, 12%. În București, aceeași valoare, asta dacă rotunjim generos și nu luăm în calcul marja de eroare (în cazul lor, de „oroare”). Mai aproape de formațiunile de talie mică decât de liantul dintre marile tabere politice.
Cu tot sprijinul acordat de Nicușor Dan, care și-a riscat obrazul politic în favoarea acestui ONG cu pretenții de partid, Cătălin Drulă n-a reușit nici măcar să atingă plafonul prezidențial al formațiunii. În unele secții, diferența față de partide minuscule arată mai curând un regres decât o stagnare.
Dacă reprezentativitatea populară este criteriul esențial al guvernării, atunci ce caută USR în Palatul Victoria? Cu ce mandat? Și mai ales, în numele cui? E limpede că populația majoritară nu vede acest ONG drept o alternativă.
În lipsa răspunsurilor, rămâne suspiciunea că utilitatea USR în arhitectura actuală nu este electorală, ci pur tehnică: aceea de a bifa un anumit tip de echilibru necesar „Sistemului”.
