În cazul în care vă bucurați de o zi liberă, pe 1 decembrie, și vă gândiți unde să mergeți cu ocazia Zilei Naționale, dar căutați variante în care să îmbinați accesul la cultură cu spații care să vă ajute să mai scăpați pentru puțin de vremea rece de afară, aflați ce variante aveți la dispoziție la acest început de săptămână.
Așadar, cei care sunt în căutare de idei pentru a petrece ziua de luni, în care este celebrată Ziua Națională, într-un mod aparte, pot alege să treacă pragul câtorva muzee. E vorba despre muzee importante din Capitală și din țară, care oferă acces gratuit cu ocazia Zilei Naționale a României.
Muzee cu intrare gratuită de 1 decembrie
Mai multe muzee din București și din țară au luni, 1 decembrie 2025, program de vizitare gratuit.
Unul dintre acestea este Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Care oferă intrare gratuită la trei expoziții remarcabile, cu ocazia Zilei Naționale a României.
„La mulți ani România! De ziua ta un mic cadou: expozița „RomanIA. Reprezentarea identitară a portului popular în artă” deschisă recent la MNAR se vizitează azi gratuit!
Aici din culisele expoziției și momente frumoase de la vernisaj.
Va așteptăm pană la orele 18.30 (ultima intrare)!
Astăzi sunt gratuite și expozițiile:
-Jozsef Klein și Școala de la Baia Mare
Covoare zburătoare. Thomas Ruff & Transilvania & Anatolia” – au transmis reprezentanții MNAR, într-o postare făcută pe Facebook, luni, 1 decembrie.
Muzee cu acces gratuit pe 1 decembrie în Constanța
Localnicii, dar și turiștii care se află la Iași și Constanța, luni, în zi de mare sărbătoare, de Ziua Națională a României, când se sărbătoresc 107 de ani de la Marea Unire, au ocazia să viziteze gratuit câteva muzee.
Conform Mediafax, în Constanța, 1 decembrie oferă acces gratuit la următoarele muzee:
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii
Muzeul de Artă Constanța
Muzeul de Artă Populară
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie
În Iași, muzee din rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române oferă intrare gratuită marți, 2 decembrie.
sursa foto: Facebook/Muzeul Național de Artă al României
