Guvernul României s-a mobilizat, într-un târziu, şi a decis o serie de măsuri pentru aprovizionarea cu apă potabilă în județele Prahova și Dâmbovița, după ce întreruperile de alimentare au afectat peste 107.000 de locuitori din cauza scăderii nivelului apei și a turbidității ridicate în acumularea Paltinu.
Peste 50.000 de litri de apă potabilă îmbuteliată, în flacoane de 2 litri, din rezerva de stat, vor ajunge în zonele afectate de întreruperea alimentării cu apă potabilă din județele Prahova și Dâmbovița, anunță Ilie Bolojan.
Bolojan: „Este nevoie să tragem învățămintele necesare”
Premierul a explicat cum va fi distribuită apa şi a precizat că „este nevoie să tragem învățămintele necesare, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete”.
„Am aprobat și semnat hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență în vederea distribuirii apei. Mâine (n.r. – luni), în prima parte a zilei, vor ajunge încă 150.000 de litri. Distribuirea acestora va fi coordonată de prefecții județelor, în colaborare cu autoritățile locale și inspectoratele pentru situații de urgență.
Vom suplimenta cantitățile în zilele următoare, până la restabilirea alimentării cu apă. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea locuitorilor afectați. Este nevoie să tragem învățămintele necesare, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. După reluarea cât mai urgentă a alimentării cu apă, cei care au generat această criză în aval de acumularea Paltinu trebuie să răspundă pentru neajunsurile create”, a spus premierul Ilie Bolojan.
Transportul apei potabile este asigurat de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS), cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Distribuția către populație se face prin autoritățile locale, asistate de inspectoratele județene pentru situații de urgență.
13 localități au rămas fără apă
100.000 de oameni din 13 localități au rămas fără apă curentă încă de vineri, din cauza ploilor abundente, în contextul în care barajul Paltinu, din care se alimentau aceste localități, este golit pentru lucrări. Apa, plină de mâl, nu mai poate fi filtrată.
Fără apă la robinete, în Spitalul Municipal din Câmpina nu se mai fac internări. Cei 33 de mii de locuitori din Câmpina apelează la soluții disperate. Cel mai greu este pentru cei care au bebeluși și pentru bătrâni. Rafturile cu apă plată din magazine s-au golit rapid.
„Este o situație fără precedent. Câmpina e al doilea municipiu din județ. Nimeni nu a anunțat primăriile, noi nu am putut să anunțăm cetățenii și ne trezim în situația de față. Am reușit să punem la dispoziția oamenilor patru cisterne și containere. Am solicitat instituirea stării de urgență”, a afirmat Irina Nistor, primar Câmpina.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, primise asigurări că lucrările de la barajul Paltinu nu vor afecta populația. Ea a trimis deja în zonă Corpul de Control.
Guvernul s-a "trezit", în ultimul ceas, şi trimite 50.000 de litri de apă potabilă îmbuteliată în judeţele Prahova şi Dâmbovița
