1. Manualul de literatură pentru clasa a noua. Iar a ieșit scandal. Mircea Cărtărescu a aruncat niște ironii acolo unde se exprimă orice cadru universitar care se respectă – pe facebook, normal – iar trotinetarii s-au luat după el și au politizat subiectul. Ca să o scurtăm, au fost scoși ăia noi în favoarea celor vechi. Elevilor li se va prezenta un fel de rezumat al rezumatului unei cărți de Al. Piru – ”Istoria Literaturii Române de la origini până la 1830.” Dar ca să înțelegi ce e azi, nu trebuie să știi ce a fost ieri? Altfel, ajungi ca useriștii. Unii au carnete auto și merg cu trotineta. Domnul Cărtărescu uită ce a scris în iunie 2017, în Dilema Veche. ”Mi-ar fi tare greu să spun ceva despre poezioare ca <<Poema chiuvetei>> sau <<O motocicletă parcată sub stele >>, ce nedumeresc și ele prin câteva manuale.” Domnule Cărtărescu, atunci lăsați-i și pe elevi să treacă prin letopiseț înainte de a citi capodopera ”Poema chiuvetei”! La fel cum ați făcut dumneavoastră. I-ați lăudat pe Băsescu și Iohannis până să ajungeți la Nicușor Dan. Să lucrăm cronologic, domnule Cărtărescu! Când veți scrie ”Poema trotinetei”?
2. Și apropo de școală. Să-l pui pe Moșteanu ministru al Armatei e ca și cum aș năvăli eu într-o sală de clasă de la Sf. Sava și le-aș spune elevilor ”aloooo, de azi io sunt noul vostru profesor de chimie!” Habarnismul e ceva normal printre useriști. Mândria de a fi ignoranți îi caracterizează. Specialiștii lor în medicină sunt contabilii Vlad Voiculescu și Oana Gheorghiu. Trotinetarii au mai multe masterate și doctorate decât cărți citite și se califică la locul de muncă în calitate de șefi, dar pe posturi pentru care nu au diplome.
3. În istoria recentă am avut trei Românii. România lui Ceaușescu, România de după Ceaușescu și România de după Colectiv. Cu toate păcatele ei, România din perioada 1990 – 2015 a fost cea mai bună. Fără partide de ciudați, fără progresiști și daci, fără să aud ”ai văzut ce anchetă a făcut nu știu ce site care trăiește din donații?” A făcut pe naiba! Înainte știai cine sunt patronii din presă. ”Mogulii”, cum îi demoniza Băsescu. Persoane cu defecte, calități și interese. Dar și cu rădăcini. Ziare, televiziuni, firme înregistrate și hărțuite fiscal de Stat, nu oengeuri și tik-tok. Iar pe partea de suveranism era de ajuns Vadim. În mod normal, ar fi trebuit să vorbim azi despre o luptă între PSD și PNL pentru Primăria Capitalei. S-a râs de expresia ”a furat, dar a și făcut.” USR ce a făcut? Că prima parte a expresiei se zice că și-ar fi însușit-o în pandemie.



