Vă mai aduceți aminte de celebra melodie “Să vină pompierii inima să-mi stingă…” interpretată atât de spumos de Margareta Pâslaru? Dacă ar fi să li se cânte această melodie astăzi celor din Rahova, Popa Tatu și mai nou Buftea ar fi o blasfemie evident! Dar pentru că parcă nu ne învățăm minte defel, poate că ar trebui să vedem un pic cum stă treaba și în zona asta fierbinte și la propriu și la figurat!
Pompierul sau stâlpul societății noastre
În diverse sondaje sociologice pompierii sunt în top trei încredere și este și normal, pentru că ce om normal la cap ar intra în foc pentru alții?
Filmele diverse au făcut și mai frumoase poveștile cu și despre pompieri.
Doar că, dincolo de foc, flăcări, fum, oameni arși scoși de către pompieri, trebuie să vedem și mizeria de sub preș!
Întâi de toate este problema generală în România a lipsei dotărilor, iar cea mai importantă este cea privind dotarea informatică.
Ați văzut că în toate filmele americane pompierii lor sunt dotați cu planuri de situație cu privire la amplasamentul rețelelor de utilități, al clădirilor etc.? Aceste planuri sunt folosite înainte de intervenția propriu-zisă tocmai pentru a interveni eficient și rapid, dar mai ales pentru a nu provoca daune și mai mari.
La noi, în Rahova, nu au avut nimic, iar în Popa Tatu la fel!
Ba și-au mai bătut joc de ei cei de la Distrigaz și PPC în Rahova și cei de la Distrigaz și ApaNova în Popa Tatu!
Strada Popa Tatu sau Golgota ISU-ului?
Cam așa rezultă din toate cele întâmplate pe această stradă din plin centrul Capitalei din 1998 și până în prezent și din fabulosul răspuns transmis mie de către ISU la sesizarea mea legată de ultimul eveniment din 5 noiembrie.
Ce rezultă, stupefiant de-a dreptul, din acest răspuns ar fi cam așa:
Înțelegem că, relativ la blocarea capacului reizerului de gaze amplasat ilegal pe trotuarul străzii Popa Tatu de către Distrigaz, ISU nu a dorit să își exprime vreo poziție și a omis orice referire la acesta și la situațiile de pericol cert, certificat și permanent de incendiu și explozie în care a fost pusă în pericol viața oamenilor și integritatea bunurilor lor din întreg cartierul aflat aproape de Ambasada Franței!
Care Franță? Păi acționara ENGIE și Veolia, proprietarele Distrigaz și ApaNova, cele care după ce ne-au luat banii ca afară ne-au dat ca la noi pe toate părțile: incendii, explozii, apă murdară sau lipsă, morți și răniți!
Acea Franță care, scrie presa, s-a implicat în alegerea fostului primar al Capitalei ca și președinte al României, ca să îl scape de pușcărie, pentru că dacă era astăzi încă primar, după Rahova și Popa Tatu, acolo era abonat să reprezinte Disneylandul!
Asta nu mă miră deloc, de vreme ce atitudinea ISU, rezultată din corespondența purtată de-a lungul timpului, situațiile reale de incendiu (decembrie 1998 și august 2022) de la această adresă, pierderile de gaze constatate în mod repetat de ISU, modul de desfășurare a audiențelor care sunt susținute de persoane necalificate juridic cel puțin, și intervenția din 05.11.2025, este aceea de:
A) Ascundere a cauzelor acestor situații
a) La incendiul imobilului meu din decembrie 1998, ISU mi-a declarat drept cauză o sobă supraîncălzită!
În condițiile în care:
toate cele nouă sobe pe gaze funcționau chiar și după terminarea intervenției pompierilor, eu fiind cel care le-am închis în prezența lor;
exista un geam spart din exterior în dreptul camerei unde a avut loc incendiul;
exista o gaură provocată de incendiu în mijlocul acelei camere;
s-a găsit un chiștoc de țigară pe jos, eu nefiind fumător;
s-au găsit petarde arse în curtea mea.
Toate acestea indicau o mână criminală și nu o sobă supraîncălzită!
Curios și nu numai este faptul că ISU a refuzat în mod repetat să îmi dea copia procesului verbal de intervenție, pe care nici până astăzi nu a trimis-o, tocmai pentru a fi privat de un mijloc vital de probă penal și civil.
Dar așa lucrează ISU!
b) A fost constatată de ISU, în 25.03.2022, avarierea conductei de gaze ilegal modificate cu contribuția directă a angajaților Distrigaz, ce putea produce o catastrofă uriașă.
Nici măcar o măsură de prevenție!
La fel, ISU a refuzat să constate în scris în procesele verbale încheiate:
situația și cauzele ei;
încălcările normelor privind distanțele dintre rețelele de utilități, plantarea copacilor plantați peste rețelele de utilități.
Și în acest caz ISU a refuzat în mod repetat să îmi dea copia procesului verbal de intervenție, tocmai pentru a fi privat de un mijloc vital de probă penal și civil.
Dar așa lucrează ISU!
c) Au fost constatate în mod repetat pierderi de gaze de către ISU la această adresă în zona regulatorului de gaze al Distrigaz.
Nici măcar o măsură de prevenție!
La fel, ISU a refuzat să constate în scris în procesele verbale încheiate:
situația pierderilor de gaze și cauzele acestora;
încălcările normelor cu privire la distanțele dintre rețelele de utilități.
Ulterior, un inspector al DGPLC Disciplina în Construcții a descoperit în decembrie 2022 că era o țeavă subterană de gaze lipită de cea de apă, care pierdea gaze de cel puțin un an!
Și în acest caz ISU a refuzat în mod repetat să îmi dea copiile proceselor verbale de intervenție, tocmai pentru a fi privat de un mijloc vital de probă penal și civil.
Dar așa lucrează ISU!
d) Referitor la intervenția ISU din 05.11.2025:
aceasta a avut loc în urma Notificării publice cu privire la riscul de incendiu și explozie transmisă către Primul Ministru, restul ministerelor, ISU și organismelor statului, care au alertat ISU și au trimis către pompieri această notificare publicată în mass-media.
Altfel nici până astăzi nu venea ISU să constate situația sesizată lui în mod repetat din 2022 și până acum!în urma verificărilor făcute la fața locului, șeful echipei a constatat la ambele adrese din str. Popa Tatu nr. 66 și nr. 62A că situațiile sesizate de atâtea ori ISU, situații referitoare la riscurile certe, certificate și permanente de incendiu și explozie cauzate de încălcările grosolane ale normelor tehnice NTPEE și ale celor privitoare la prevenirea incendiilor, sunt reale!
șeful echipei mi-a spus că nu a găsit însă și pierderi de gaze la nr. 66 și că nu poate înscrie în procesul verbal situațiile de mai sus constatate de el deoarece face parte din structura de intervenție și că o altă echipă din cadrul ISU va veni să constate situațiile respective.
Ca atare, l-am condus atunci la reizerul stradal amplasat ilegal de către Distrigaz în decembrie 2022, acolo unde unul dintre dopurile de presiune din capacul de închidere realizat din fontă lipsea, gaura fiind acoperită cu pământ și praf. Acolo, verificându-se cu detectorul de gaze din dotare, s-a constatat o pierdere de gaze foarte mare.
Încercându-se ridicarea capacului respectiv în vederea ventilării zonei și a verificării cauzei pierderii de gaze, am constatat împreună faptul că acel capac fusese modificat ilegal prin aplicarea neautorizată a unor șuruburi de blocare care împiedicau total manevrarea acestuia.
Au trecut douăzeci și două de minute până a sosit o echipă a Distrigaz cu o șurubelniță mare, care a putut deschide capacul!!!
Între timp eu am realizat împreună cu echipa de pompieri închiderea și asigurarea zonei, ocazie cu care am constatat că hidrantul public fusese de asemenea modificat ilegal prin aplicarea unui șurub de blocare a capacului, care îl făcea inutilizabil în cazul unei urgențe.
După securizarea reizerului de către Distrigaz, echipa de intervenție a plecat și, în procesul verbal încheiat, nu a vrut să înscrie toate problemele constatate și nici să îmi dea o copie a lui, deși mi-a cerut să îl semnez.
Mi s-a spus că îl voi putea primi de la sediul ISU în zilele următoare dacă trimit cererea pe e-mail.
Cu toate că am transmis cererea, și în acest caz s-a refuzat în mod repetat să mi se dea copia procesului verbal de intervenție, tocmai pentru a fi privat de un mijloc vital de probă penal și civil.
Dar așa lucrează ISU!
B) Acoperire a vinovaților din rândul ISU
A) Pentru imobilul ilegal construit în str. Popa Tatu nr. 66, lot B, sector 1, București, ISU a eliberat un aviz deoarece la acea dată nu fusese încă modificat actul normativ referitor la mărimea clădirilor, pe care în mod incredibil îl invocă în mod repetat, deși avea și are:
obligația sesizării Primăriei Municipiului București, Distrigaz, ENEL, ENGIE, PPC etc.;
obligații legale în prevenția antiincendiu.
Dar așa lucrează ISU!
B) Pentru modificarea rețelelor publice de utilități pe spațiile publice este obligatoriu acordul și înștiințarea ISU de către PMB și societățile beneficiare.
Doar că ISU a refuzat și refuză să comunice dacă a dat sau nu un astfel de aviz în cazul modificărilor aduse acestor rețele.
De ce? Simplu: în scopul protejării infractorilor, devenind astfel complici direcți!
În acest sens, deși personal am comunicat către ISU adresele PMB și ale DGPLC Disciplina în Construcții care certifică aceste modificări ilegale, această onorabilă, teoretic, instituție a refuzat să răspundă, ceea ce este o altă dovadă a complicității ISU și angajaților săi!
Dar așa lucrează ISU!
C) Pentru imobilul ilegal construit în str. Popa Tatu nr. 62A, sector 1, București, ISU a eliberat în mod obligatoriu un aviz deoarece la acea dată nu fusese încă modificat actul normativ referitor la mărimea clădirilor, lege pe care în mod incredibil ISU o invocă în mod repetat, deși avea și are:
obligația sesizării PMB, Distrigaz, ENEL, ENGIE, PPC etc.;
obligații legale în prevenția antiincendiu.
În acest caz, fiind îndeplinite în continuare condițiile de mărime a obiectivului, un condominiu întreg, obligațiile permanente în a verifica și sancționa încălcarea legilor și normelor specifice activității ISU, mai ales că există și obiective publice, bancă, societăți comerciale etc., care au avut nevoie de avizul ISU în vederea funcționării.
Dar așa lucrează ISU!
Întrebări “arse” de ISU
În urma verificărilor făcute în 05.11.2025 se pun următoarele probleme raportate la situația din str. Popa Tatu nr. 62A, sector 1, București, și anume:
a) Cum a acordat ISU avizul inițial dacă din dosarul tehnic, anexă la autorizația de construire, și din proiectele de instalații DTAC reiese clar că nu sunt respectate prevederile normelor tehnice NTPEE emise de ANRE și deci și normele tehnice pe care ISU avea obligația prin lege să impună a fi respectate?
Astfel:
de la nivelul străzii pleacă suprateran o conductă de gaze aparținând Distrigaz, care, după poarta de intrare, devine subterană pe lângă fundația gardului despărțitor, iar pe lângă aceasta, la circa zece centimetri distanță și tot în subteran, este cablul de curent electric ce alimentează sistemul de iluminat interior prin lămpi plasate deasupra celor două instalații.
Datorită poziției hidrantului există posibilitatea ca și conductele de apă și canalizare să fie tot lângă aceste instalații, chestiune ce ar fi trebuit să fie verificată de ISU!după circa 25 de metri, conducta Distrigaz din subteran devine suprateran și ajunge la baza fundației imobilului meu, prinsă de calcanul meu fără știința și aprobarea mea.
De această conductă de gaze este prinsă o țeavă de apă, iar lângă ea, la aceeași distanță de zece centimetri și tot în subteran, este cablul de curent electric ce alimentează sistemul de iluminat interior prin lămpi plasate lângă cele două instalații menționate.
b) Cum a acordat ISU autorizația la incendiu dacă, comparând datele din dosarul tehnic, anexă la autorizația de construire, din proiectele de instalații DTAC, cu situația reală din teren, reiese clar că nu sunt respectate prevederile normelor tehnice NTPEE emise de ANRE și deci și normele tehnice pe care ISU avea obligația prin lege să impună a fi respectate?
c) De ce, după intervenția din 05.11.2025, cu ocazia constatărilor situației încălcării normelor NTPEE și a avizului și autorizației la incendiu eliberate de ISU, nu ați luat nici măcar o măsură de:
suspendare a avizului și autorizației eliberate?
amendare a Distrigazului, PPC și ApaNova?
informare a Primăriei Municipiului București și a Primăriei Sectorului 1?
Șeful tot șef și la pompieri, nu-i așa?
Inspectorul șef al ISU, pompierul SAF, adică, ar trebui să fie un bun specialist și un manager de succes evident!
De pe internet aflăm că este doctor în fizică și nu făcut la apelul de seară al vreunei “academii” sau căutat pentru plagiat, deci specialist este!
Doar la capitolul management scârțâie și aici se pun întrebările următoare:
De ce șeful ISU permite să țină în locul lui audiențele persoane care habar nu au sau se fac că nu au habar?
De ce nu citește înainte de a semna mesajele, precum cele transmise mie, mai ales ultimul?
De ce a fost nevoie de 22 de minute ca să vină un Dorel să deschidă un capac ce trebuia să fie liber la acces tocmai ca să nu sară în aer un cartier întreg?
De ce a trebuit să fie trimiși pompierii în Popa Tatu 66 la verificări de către Primul Ministru și, înainte, ISU a tăcut complice?
De ce nu comunicați Guvernului României faptul că s-au înmulțit cazurile de incendii, explozii etc. ca urmare a:
nerespectării normelor tehnice obligatorii NTPEE emise de ANRE;
nerespectării contractului și angajamentelor luate de Distrigaz;
nerespectării legilor?
Ca unul care știe cu ce se ocupă pompierii, pot să spun că sunt total dezamăgit de modul cum o somitate în materie a putut semna acel răspuns și aștept răspunsul punctual la aceste întrebări, precum și copia procesului verbal cu completările de rigoare!
Până atunci nu uitați:
Ridicați licența Distrigaz!



