Se anunță un final de săptămână cu vreme mohorâtă și precipitații, în cea mai mare parte a țării. Sunt prognozate ploi, dar și lapoviță și ninsoare. Precipitațiile specifice iernii – ninsorile – vor apărea în peisaj mai ales la munte. Meteorologii anunță că de sâmbătă vremea se va răci semnificativ în mai multe zone.
Cele mai recente vești de la meteorologi au fost anunțate vineri dimineață, 21 noiembrie. A fost emisă o informare meteo și o atenționare Cod galben.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis, prin intermediul unei informări, emise pentru perioada 21 noiembrie, ora 10 – 23 noiembrie, ora 14, ce va fi așadar valabilă până duminică după-amiază, că în intervalul vizat se vor semnala ploi importante cantitativ, precipitații mixte și ninsori, dar și intensificări ale vântului
„Vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă local de 10…15 l/mp, iar îndeosebi în nordul Olteniei și în nord-vestul Munteniei, precum și în vestul Carpaților Meridionali de 20…30 l/mp, și izolat de peste 60 l/mp.
Precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, însă din seara zilei de sâmbătă (22 noiembrie) local în Câmpia de Vest, nordul Moldovei, precum și în estul Transilvaniei, la început vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și izolat vor fi depuneri de polei, apoi va ninge.
La munte, din noaptea de sâmbătă spre duminică treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, în special pe creste”, conform ANM.
Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări – local și temporar – pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă în regiunile sud-estice, cu rafale în general de 45…50 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali, vineri vor fi rafale de 70…90 km/h.
Totodată, specialiștii ANM anunță că „vremea se va răci semnificativ” sâmbătă în vest, nord și nord-est, iar duminică și în restul țării.
Cod galben de ploi pentru șase județe

Pentru intervalul 21 noiembrie, ora 10 – 22 noiembrie, ora 10 a fost emisă o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ.
„În zona montană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Hunedoara, Alba și Sibiu va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, conform ANM.
Cum va fi vremea în București – prognoză specială
Totodată, aflăm de la meteorologi și detalii despre cum va fi vremea în Capitală, pe finalul acestei săptămâni.
Prezentate sub forma unei prognoze speciale emise pentru București, pentru intervalul 21 noiembrie, ora 10 – 23 noiembrie, ora 20, informațiile indică faptul că nici Capitala nu va fi ocolită de ploi, dar nici de răcirea vremii – pentru duminică fiind estimată o temperatură maximă de doar 8-9 grade, față de cele 14 grade anunțate pentru sâmbătă.
Cum arată prognoza pentru următoarele zile, emisă de ANM pentru București:
- 21.11.2025 ora 10:00 – 22.11.2025 ora 08:00
Valorile termice se vor situa peste cele normale în ultima decadă a lunii noiembrie. Cerul va fi mai mult noros și trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 7…8 grade. Dimineața și noaptea va fi ceață.
- 22.11.2025 ora 08:00 – 23.11.2025 ora 08:00
Regimul termic va fi caracterizat de valori similare cu cele din intervalul anterior, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 7…8 grade.
Cerul va fi noros și temporar va ploua, iar vântul va sufla slab și moderat. La începutul intervalului va fi ceață.
- 23.11.2025 ora 08:00 – 23.11.2025 ora 20:00
Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă va fi de 8…9 grade.
„În intervalul 21 noiembrie, ora 10 – 23 noiembrie, ora 14, municipiul București se va afla sub incidența mesajului de informare meteorologică ce vizează ploi și răcire” – menționează reprezentanții ANM.
(foto: botosaninews.ro)
