Uniunea Europeană se află într-un moment decisiv. În timp ce Ucraina își apără suveranitatea în fața unei agresiuni pe scară largă, ea luptă totodată pentru valorile pe care UE le consideră fundamentale: democrația, demnitatea umană, statul de drept, progresul economic și pace. În acest cadru, candidatura Ucrainei nu mai este doar un proces diplomatic, ci un test al curajului politic și al viziunii istorice a Europei.
Cu toate acestea ultimele evenimente de la Kiev ne duc spre altă opțiune. Scandalul de corupție care a izbucnit în guvernul președintelui Volodimir Zelenski a umbrit rapid aprecierile recente ale Uniunii Europene privind progresele Ucrainei în procesul de aderare. Pe 12 noiembrie, miniștrii energiei și justiției au demisionat după declanșarea unei ample anchete privind corupția din sectorul energetic. Agenția națională anticorupție a pus sub acuzare opt persoane pentru abuz în serviciu, luare de mită și îmbogățire ilicită, o lovitură semnificativă pentru administrația Zelenski într-un moment în care Ucraina se confruntă cu dificultăți pe front. Cu toate acestea, cu doar o săptămână înainte ca aceste acuzații să fie făcute publice, Comisia Europeană publicase o evaluare anuală în general favorabilă privind parcursul Ucrainei către aderare. Țara a primit statutul de candidat în urmă cu doar trei ani, imediat după invazia pe scară largă a Rusiei, iar negocierile de aderare au demarat în decembrie 2023. În plin război cu una dintre marile puteri ale lumii, Ucraina a avansat în procesul de integrare europeană mai rapid decât unele state din Balcani într-o perioadă de pace de peste un deceniu. Procesul de aderare la UE este guvernat de articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), care prezintă etapele formale pentru ca un stat european să solicite aderarea. Aceasta include respectarea valorilor UE, adoptarea legislației UE (acquis-ul comunitar) și acordul unanim al tuturor celor 27 de state membre. Pe hârtie, nu există o procedură rapidă sau scurtă. Cu toate acestea, în mod crucial, tratatele nu interzic flexibilitatea în cadrul procesului. Această distincție contează. Deși formalitatea etapelor nu poate fi ocolită, ritmul și interpretarea progresului rămân maleabile din punct de vedere politic. Negocierile pot fi accelerate, capitolele pot fi deschise în paralel sau grupate, iar măsurile tranzitorii pot permite implementarea etapizată după aderare. Consiliul European, în calitate de motor politic al Uniunii, are autoritatea de a redefini ce constituie „progres suficient” pentru a avansa. Cu alte cuvinte, ușa este deschisă – nu pentru încălcarea regulilor, ci pentru modelarea regulilor. Istoria ne arată că urgența politică precede adesea perfecțiunea tehnică.
Când Grecia a aderat la Comunitatea Economică Europeană în 1981, urmată de Spania și Portugalia în 1986, democrațiile lor erau încă fragile. Însă Comunitatea a făcut o alegere îndrăzneață. Prioritatea nu era conformitatea perfectă, ci ancorarea strategică. Democrația trebuia asigurată prin integrare – nu amânată până la finalizarea tuturor reformelor. Stabilitatea politică și alinierea regională au depășit ortodoxia birocratică. La fel ca sudul Europei în anii 1980, Ucraina este o democrație de primă linie care iese din conflict și represiune. Dar Ucraina nu își apără doar propriul viitor – apără însuși proiectul Uniunii Europene. Poporul său s-a mobilizat în jurul viziunii unei Europe democratice, libere și unite – adesea mai pasional decât unele state membre actuale. Raportul UE a constatat că Ucraina a avansat în fiecare dintre cele 33 de capitole de negociere. Și totuși nivelul corupției pune frână acestui proces. Aprecierile au devenit mult mai rezervate în ceea ce privește statul de drept, reforma administrației publice și funcționarea instituțiilor democratice. Comisia a avertizat că „tendințele negative recente, inclusiv presiunile asupra agențiilor anticorupție și asupra societății civile, trebuie inversate ferm”, făcând referire la controversa din vară legată de încercarea discutabilă a administrației de a influența biroul anticorupție al țării. Noile acuzații de corupție la niveluri atât de înalte și apropiate de președinte arată clar că Ucraina are încă mult de recuperat, în ciuda tonului optimist al raportului UE. Credibilitatea evaluărilor binevoitoare ale Uniunii este, de asemenea, slăbită de realitățile dure din Ucraina: armata rămâne în defensivă, iar orașe întregi trăiesc fără curent sau încălzire.
O condiție esențială pentru integrarea Ucrainei în UE rămâne respingerea Rusiei dincolo de granițele sale. Atâta timp cât războiul continuă și o parte din teritoriul ucrainean se află sub ocupație rusă, aderarea deplină la Uniunea Europeană rămâne o perspectivă nerealistă. În ciuda acestor probleme, Comisia Europeană încearcă în mare măsură să apere Ucraina. În raportul său, subliniază că fenomenul corupției este prezent în întreaga Europă, iar diferența o face modul în care statele reacționează. Totuși, există și alte dificultăți care fac ca obiectivul aderării în 2030 să pară ambițios. Uniunea Europeană nu a mai primit noi membri din 2014, iar entuziasmul pentru extindere este scăzut pe întreg continentul — chiar și în cazul statelor aflate cel mai avansat pe listă, precum Muntenegru și Albania. Franța, în mod special, rămâne rezervată. Este evident că o extindere spre est este posibilă, dar alegătorii francezi se tem că, pe fondul sentimentului anti-imigrație, extrema dreaptă ar putea câștiga alegerile din 2027.
O observație. Cum a aderat excepția Ciprul? Cipru a aderat la UE în 2004, în ciuda diviziunii sale teritoriale nerezolvate. Un protocol special a permis Republicii Cipru să adere, suspendând în același timp legislația UE în partea de nord a insulei. Acest exemplu dovedește că UE poate – și a făcut – excepții de dragul obiectivelor politice și strategice. Cazul Ciprului arată că imperativele geopolitice pot depăși rigiditatea procedurală. Dacă o insulă divizată ar putea fi acomodată, de ce nu o democrație unită, combativă, care a implementat deja mai multe reforme în condiții de război decât mulți candidați în timp de pace? Pentru a accelera aderarea Ucrainei, trebuie să se alinieze mai multe condiții politice. În primul rând, trebuie să apară un consens geostrategic între principalele capitale ale UE – Paris, Berlin, Roma și Varșovia – că viitorul Ucrainei se află ferm în Europa. În al doilea rând, trebuie să existe o foaie de parcurs instituțională clară care să respecte procesul legal, dar să se adapteze la constrângerile Ucrainei din timpul războiului. În cele din urmă, orice acțiune rapidă trebuie să fie integrată într-o reformă mai amplă a UE însăși, în special în ceea ce privește procesul decizional, pentru a evita paralizia instituțională odată ce Ucraina aderă. Una dintre cele mai frecvent citate provocări în procesul de aderare a Ucrainei este sectorul său agricol. Ucraina este unul dintre giganții agricoli ai lumii – adesea numită „grânarul Europei”. Se mândrește cu unele dintre cele mai fertile terenuri ale planetei și, chiar și în timpul perturbărilor din timpul războiului, rămâne un important exportator global de grâu, ulei de floarea-soarelui, porumb și orz.
Această forță, însă, ridică dileme politice pentru UE. Integrarea Ucrainei în Politica Agricolă Comună (PAC) – care consumă în prezent aproape o treime din bugetul UE – ar necesita fie o creștere substanțială a pachetului financiar al UE, fie o reformă profundă a modului în care sunt distribuite fondurile PAC. Unele state membre se tem că sectorul agricol vast și competitiv al Ucrainei ar distorsiona piețele interne și ar declanșa reacții sociale și politice negative, în special în țările în care fermierii se simt deja marginalizați din punct de vedere economic. Îngrijorările se extind și la respectarea reglementărilor sanitare și fitosanitare (SPS) ale UE și a criteriilor de mediu ale Pactului Verde European, ceea ce ar putea reprezenta provocări de adaptare pentru producătorii ucraineni pe termen scurt. Pe termen lung, integrarea agriculturii Ucrainei pe piața UE nu este o povară – este un atu strategic. Într-o perioadă de creștere a insecurității alimentare globale, perturbări climatice și concurență cu regimurile autoritare exportatoare de cereale, puterea agricolă a Ucrainei consolidează autonomia geopolitică și relevanța globală a UE.
Promisiunile Europei pentru Ucraina par deosebit de slabe, având în vedere incapacitatea sa de a garanta finanțarea Ucrainei chiar și pentru 2026 și ulterior. Criteriile de aderare la UE au mai fost modificate și înainte: în 2004, libertatea de circulație a lucrătorilor din țările Europei Centrale a fost inițial restricționată, apoi ridicată treptat. Până în 2011, libertatea de circulație era totală. România și Bulgaria s-au alăturat, deși reformele lor judiciare erau în așteptare. Unii de la Uniunea Europeană spun că până la urmă, Ucraina este deja tratată ca un membru de facto și că ar trebui să poată participa pe deplin în anumite domenii, fără a beneficia însă imediat de drepturi de veto. Desigur, aceasta nu este viziunea pe care o are Zelenski când vorbește despre aderare, iar UE nu poate oferi garanții de securitate unei țări aflate în război sau parțial ocupate. Totuși, un astfel de compromis ar avea o valoare simbolică majoră pentru Ucraina: ar confirma apartenența sa la Europa și ar demonstra că sacrificiile sale nu sunt făcute în zadar. Însă, atâta timp cât rezultatul final depinde de evoluțiile de pe câmpul de luptă, statele europene ar trebui să își concentreze eforturile asupra acestui aspect, înainte ca o Ucraină democratică să fie pierdută definitiv. Războiul din Ucraina a remodelat deja mediul de securitate al UE.
Ca răspuns la agresiunea rusă, UE a aprobat mai multe măsuri noi, inclusiv Busola Strategică, utilizarea Facilității Europene pentru Pace consolidate pentru sprijin militar acordat Ucrainei, lansarea Misiunii de Asistență Militară conduse de UE pentru instruirea soldaților ucraineni, revitalizarea Bazei Tehnologice și Industriale de Apărare Europeană pentru a promova achizițiile publice comune și impunerea de sancțiuni. Între 2021 și 2024, statele membre ale UE și-au mărit cheltuielile pentru apărare cu 30%, ajungând la un record de 326 de miliarde de euro. Pacea nu este o condiție pasivă. Este nevoie de acțiune politică și un efort transformator în momentele de criză. Așa cum UE și-a întins mâna către Europa de Sud post-autoritară și, mai târziu, către Europa Centrală post-sovietică și și-a consolidat infrastructura de securitate ca răspuns la agresiunea rusă din 2022, trebuie să răspundă acum apelului Ucrainei la un angajament pe termen lung – nu doar cu promisiuni, ci cu o decizie politică îndrăzneață de a modela viitorul noii ordini europene.
