AcasăNewsCisternă plină cu substanţe periculoase, răsturnată pe DN 1. Trafic blocat!

Cisternă plină cu substanţe periculoase, răsturnată pe DN 1. Trafic blocat!

Cisternă plină cu substanţe periculoase, răsturnată pe DN 1. Trafic blocat!

Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri pe DN1, între Brașov și Predeal, în zona Timișul de Sus, după ce o cisternă care transporta substanțe periculoase s-a răsturnat pe șosea.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a transmis că există pericol de scurgeri de carosabil.

Trafic blocat între Predeal și Brașov

„Trafic blocat pe DN1, între Braşov şi Predeal! În acest moment circulaţia este oprită pe ambele sensuri în zona Timişul de Sus după ce o cisternă încărcată cu substanţe periculoase s-a răsturnat în urma unui accident”, a transmis, miercuri dimineaţă, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, conform News.ro.

Daniel Baluta

Potrivit autorităților, se pare că cisterna s-a răsturnat în urma unui accident, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. Două persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital.

Instituţia precizează că, deşi ambele autovehicule sunt în afara carosabilului, există posibilitatea de scurgeri.

Polițiștii estimau reluarea circulației după ora 07.00, însă datele de pe Waze arată că traficul este blocat în continuare pe drumul care duce la Brașov, indicând o rută ocolitoare Pârâul Rece – Râșnov – Cristian pentru a ajunge la Brașov.

Se circulă în condiții de ploaie

La această oră, plouă în zonă. La nivel național se circulă preponderent pe un carosabil umed, fiind semnalate precipitații sub formă de ploaie, iar în zona montană înaltă, sub formă de ninsoare, conform Centrului INFOTRAFIC.

Pentru reducerea riscului de implicare în accidente rutiere, polițiștii sfătuiesc conducătorii auto să ruleze cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, să păstreze o distanță suficientă între autovehicule care să le permită oprirea în condiții de siguranță și să folosească frâna de motor pentru a încetini atunci când rulează pe un carosabil umed!

author avatar
Andreea Vlad
41 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img