AcasăSPORTLOVITURĂ: Florentino Perez vinde o parte din Real Madrid!

LOVITURĂ: Florentino Perez vinde o parte din Real Madrid!

Florentino Perez surprinde lumea fotbalului cu o decizie fără precedent: președintele Realului vrea să vândă între 5 și 10% din acțiunile clubului, pentru o sumă situată între 500 de milioane și 1 miliard de euro. Mișcarea ar reprezenta cea mai mare deschidere financiară din istoria „galacticilor”.

Presa iberică notează că Perez e pregătit să prezinte planul într-o adunare extraordinară a socios, programată în decembrie. Președintele consideră că Real Madrid valorează 10 miliarde de euro – prag de la care pornesc negocierile pentru orice investitor interesat. Sumele obținute ar urma să fie direcționate către proiecte majore: infrastructură, modernizări și extinderea brandului global.

Real Madrid, în topul giganților din sport

Potrivit Forbes, Real Madrid ocupă locul 9 în clasamentul celor mai valoroase echipe sportive din lume, cu 10,8 miliarde de euro. Clubul este devansat de opt francize din NFL, NBA și MLB, în frunte cu Dallas Cowboys (16 miliarde). Din fotbal, doar Manchester United prinde top 10, cu 10,5 miliarde.

Daniel Baluta

Puțini știu, însă, că Real Madrid nu are patron. Clubul aparține membrilor săi – socios – care aleg președintele și conducerea, având drept de vot în chestiuni strategice. Modelul asigură stabilitate, transparență și continuitatea identității istorice a clubului. Orice investiție majoră, inclusiv vânzarea unui pachet de acțiuni, trebuie validată de aceștia.

Dacă planul lui Perez trece, Real Madrid intră într-o nouă eră financiară, una care poate redefini standardele economice ale fotbalului mondial.

author avatar
Mihail Ioan
38 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img