AcasăPoliticaÎmpărțirea Fâșiei Gaza. Se destramă planul lui Trump?

Împărțirea Fâșiei Gaza. Se destramă planul lui Trump?

O divizare de facto a Fâșiei Gaza între o zonă controlată de Israel și alta condusă de Hamas pare din ce în ce mai probabilă în contextul în care eforturile de promovare a planului președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului dincolo de un armistițiu sunt în impas

O divizare de facto a Fâșiei Gaza  între o zonă controlată de Israel și alta condusă de Hamas pare din ce în ce mai probabilă în contextul în care eforturile de promovare a planului președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului dincolo de un armistițiu sunt în impas.

Șase oficiali europeni au declarat pentru Reuters că planul lui Trump a fost efectiv blocat. Reconstrucția se limitează la zona controlată de Israel.

În prima etapă a planului, care a intrat în vigoare pe 10 octombrie, armata israeliană gestiona 53% din enclavă, o mare parte din terenurile agricole, Rafah în sud, părți din orașul Gaza și alte zone urbane.

Daniel Baluta

Aproape toți cei 2 milioane de locuitori ai Fâșiei sunt înghesuiți în tabere de corturi și în ruinele orașelor distruse, care se află sub controlul Hamas.

Următoarea etapă a planului prevede retragerea Israelului de la așa-numita linie galbenă convenită cu Trump, alături de înființarea unei autorități de tranziție care să guverneze Gaza și desfășurarea unei forțe multinaționale de securitate.

Dar Hamas refuză să se dezarmeze, Israelul respinge orice implicare a Autorității Palestiniene susținute de Occident, iar incertitudinea persistă în ceea ce privește forța multinațională.

Fără o intervenție majoră din partea Statelor Unite, linia galbenă va deveni granița care va diviza Gaza pe termen nelimitat.

Vicepreședintele JD Vance și influentul ginere al lui Trump, Jared Kushner, au anunțat luna trecută că fondurile pentru reconstrucție ar putea începe să curgă rapid către zona controlată de Israel.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că s-au înregistrat „progrese enorme” în promovarea planului lui Trump, dar ”mai sunt multe de făcut”.

Rămâne neclar cine ar finanța reconstrucția unor părți din Gaza aflate sub ocupație israeliană, având în vedere că țările din Golf sunt reticente să acționeze fără implicarea Autorității Palestiniene.

Orice divizare teritorială ar întârzia și mai mult aspirațiile palestiniene către o națiune independentă, incluzând Cisiordania, și ar agrava catastrofa umanitară pentru un popor dependent de ajutoare.

Ministrul palestinian de externe, Varsen Aghabekian Shahin, a respins împărțirea  Gazei și a precizat că Autoritatea Palestiniană este gata să-și asume „responsabilitatea națională deplină”.

[aioseo_eeat_author_bio]
59 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img