AcasăPoliticaPreședintele face scut în jurul Oanei Gheorghiu. Nicuşor Dan: „Declaraţia doamnei vicepremier, nefericită/Reacţia CSM, exagerată”

Președintele face scut în jurul Oanei Gheorghiu. Nicuşor Dan: „Declaraţia doamnei vicepremier, nefericită/Reacţia CSM, exagerată”

Nicușor Dan, prima reacție în scandalul CSM-Oana Gheorghiusursa foto: presidency.ro

Chiar dacă a recunoscut că declarația vicepremierului Oana Gheorghiu referitoare la pensiile magistraților a fost „nefericită”, Nicușor Dan consideră că reacția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost „exagerată”.

Și a precizat că nu va semna o eventuală cerere de avizare a urmăririi penale.

Anunță că nu va semna cererea de urmărire penală

„Cred că declarația doamnei viceprim-ministru a fost nefericită și că reacția CSM a fost mult exagerată. Nu poate fi vorba ca o opinie să constituie faptă penală. În momentul în care va veni, dacă va veni, cererea de avizare a urmăririi penale, eu nu o voi semna, nu este nicidecum o faptă penală”, a afirmat președintele Nicușor Dan, marți dimineață.

Nicușor Dan: „Toată lumea greșește”

Întrebat de jurnaliști dacă Oana Gheorghiu ar trebui să rămână în funcția de vicepremier, după această declarație, șeful statului a răspuns: „Desigur. Toată lumea greșește, și nu e o greșeală așa de mare”.

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat luni că a decis să sesizeze organele abilitate „pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare” în legătură cu declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu despre pensiile magistraților.

CSM a transmis luni, 10 noiembrie, un comunicat de presă în care susține că, prin declarațiile sale, Gheorghiu a încălcat independența justiției și statutul magistraților într-un mod „iresponsabil” și „populist”.

Declarațiile vicepremierului Gheorghiu au fost făcute zilele trecute, într-o emisiune televizată. Întrebată, într-o emisiune la Digi 24, cum ar rezolva problema pensiilor speciale ale magistraţilor, Oana Gheorghiu a răspuns: „Eu le-aş transmite magistraţilor un mesaj – le-aş spune că îi înţeleg. Este foarte greu să renunţi la un lucru care ţi s-a dat. (…) Este foarte greu să beneficiezi ani de zile, zeci de ani de asta şi dintr-o dată să ţi se spună că nu îl mai ai. Pentru oricine ar fi greu să facă asta. Dar cred că a fost un fel de Caritas acest lucru. Ei au fost prinşi într-un Caritas, care nu putea să dureze la nesfârşit şi oamenii care sunt pragmatici şi raţionali ar trebui să înţeleagă asta. România nu îşi permite să mai plătească aceşti bani, nu îşi permite să mai aibă pensionari speciali. Nu avem cum. Iar dacă banii aceia trebuie să se ducă la ei pentru că dau sentinţe îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente”.

author avatar
Andrei Coman
141 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Ultimele știri

FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”

Un caz la care au fost chemați să intervină pompierii din Giurgiu a impresionat, în a doua zi de Crăciun. A fost alertă în...

Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor

Salvamontiștii sunt la datorie și de Crăciun. Câteva zeci de persoane din rândul celor aflați în această perioadă la munte au avut nevoie de...
spot_img