AcasăȘTIRI EXTERNEA murit Dick Cheney, considerat unul dintre cei mai puternici vicepreședinți ai...

A murit Dick Cheney, considerat unul dintre cei mai puternici vicepreședinți ai SUA – VIDEO

sursa foto: captură video

S-a stins din viață Dick Cheney, fost vicepreşedinte al Statelor Unite. Informația a fost făcută publică marți, 4 noiembrie.

Dick Cheney – fostul vicepreședinte al Statelor Unite în mandatul lui George W. Bush, fost șef de cabinet al Casei Albe, secretar al apărării și congresman -, a murit la vârsta de 84 de ani, a anunțat marți familia sa, potrivit BBC.

Cheney a murit luni în urma unor complicații provocate de pneumonie şi boli cardiace şi vasculare, a precizat familia acestuia, transmite, marți, Reuters.

A fost vicepreședinte în perioada în care George W. Bush s-a aflat la Casa Albă

Dick Cheney a făcut parte din administrația republicană a fostului președinte american George W. Bush, fiind vicepreședinte între 2001 și 2009. Acesta a fost o figură centrală în invazia Irakului din 2003 de către forțele americane și aliate.

Anterior, a ocupat funcția de secretar al apărării sub conducerea lui George Bush Sr., între anii 1989 și 1993. Până să dețină această postură, Cheney a fost șeful de cabinet al Casei Albe în timpul administrației lui Gerald Ford, în anii 1970, înainte de a face parte, timp de un deceniu, din Camera Reprezentanților.

Nu cu mult timp în urmă, acesta a stârnit controverse politice când și-a declarat sprijinul pentru candidata democrată la președinția SUA, Kamala Harris, în alegerile din 2024.

Cheney a fost cunoscut mai ales ca o figură centrală în „războiul împotriva terorii” al lui George W. Bush, declanșat după atacurile din 11 septembrie 2001, și ca un susținător al invaziei Irakului.

Dick Cheney a fost considerat unul dintre cei mai puternici vicepreşedinţi din istoria Statelor Unite ale Americii.

author avatar
Andrei Coman
119 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img