AcasăPoliticaCât a cheltuit președintele Nicușor Dan la capitolul zboruri externe. S-a aflat...

Cât a cheltuit președintele Nicușor Dan la capitolul zboruri externe. S-a aflat costul total al deplasărilor

Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan

De câteva luni, de când a preluat mandatul prezidențial, actualul șef al statului, Nicușor Dan, a făcut mai multe deplasări peste hotare. Cei care se întreabă ce cheltuieli s-au făcut cu deplasările liderului de la Cotroceni pe cale aeriană și care au fost cele mai ridicate costuri la acest capitol află ce precizări au venit de la Administrația Prezidențială în această privință.

De altfel, subiectul costurilor cu zborurile în străinătate e unul de interes pentru opinia publică, mai ales după îndelungile discuții apărute pe acest subiect în cazul fostului șef al statului, Klaus Iohannis.

Costul total al deplasărilor președintelui Nicușor Dan

Dintr-un răspuns transmis de Administrația Prezidențială pentru stiripesurse.ro rezultă că deplasarea externă care a avut costurile cele mai ridicate a fost „participarea Președintelui României la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), eveniment care a avut loc la Haga, Regatul Țărilor de Jos, în perioada 24-25 iunie 2025”.

Nicușor Dan a fost învestit în funcția de președinte al României pe 26 mai. În prima sa vizită oficială, în 2 iunie, președintele Dan a zburat la Summitul B9, la Vilnius, cu o aeronavă Spartan, aparținând Forțelor Aeriene Române.

De atunci, au mai fost și alte deplasări externe pe care le-a făcut Nicușor Dan, președintele fiind însoțit de delegații oficiale.

Românii care ar vrea să știe cât au costat zborurile șefului statului din 26 mai 2025 și până la 30 octombrie 2025 află cifre oficiale, comunicate chiar de la Cotroceni.

Din răspunsul transmis de Administrația Prezidențială, pentru sursa menținată, reiese că deplasările externe ale delegațiilor oficiale și de însoțire ale lui Nicușor Dan au fost de 544.739,36 lei – adică peste 100.000 de euro.

„Costul total al deplasărilor externe ale delegațiilor oficiale și de însoțire conduse de Președintele României, Nicușor Dan, de la începutul mandatului și până la această dată, este în sumă de 544.739,36 lei”, a precizat Administrația Prezidențială.

Citiți și: România, încălecată de „Statul paralel”: Nicușor Dan, agent electoral!

A început campania de manipulare a lui Nicușor

România, pusă pe butuci! Nicușor Dan este agent de turism

author avatar
Andrei Coman
154 afisari

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img