Sectorul ovinelor din România a primit lovitura de grație chiar de la Comisia Europeană. După stingerea focarului de pestă a micilor rumegătoare din Bihor, Comisia a decis să prelungească interdicția la export în UE până la 31 decembrie 2025, pe motiv că datele disponibile privind supravegherea bolii în județul Bihor, precum și în restul teritoriului României, ar fi insuficiente, sugerând că ANSVSA nu și-a făcut treaba. Culmea este că Bihorul a avut două inspecții, de la EUVET și DG SANTE, organisme ale UE, care s-au declarat mulțumite de măsurile luate în acest județ.
Comisia Europeană a decis, în mod abuziv, prelungirea interdicției la export a ovinelor din România până la 31 decembrie 2025, punând lacăt pe fermele crescătorilor, care au început deja să-și vândă animalele. În decizia Comisiei din septembrie, publicată în Jurnalul Oficial al UE, se preciza că ”datele disponibile privind supravegherea bolii în județul Bihor, precum și în restul teritoriului României, rămân insuficiente pentru a se evalua situația epidemiologică în ceea ce privește infecțiile cu virusul pestei micilor rumegătoare”.
Focarul de pestă a micilor rumegătoare apăruse în Bihor în luna martie, la o singură fermă, însă Comisia Europeană a închis, preventiv, zice-se, și Aradul. După multe insistențe și dovezi trimise de autoritățile române, care au arătat că nu a avut niciun caz pe întreg teritoriul, Aradul a fost scos din carantină. Evident, interdicția la export în UE a rămas pentru toată țara. Focarul din Bihor a fost stins foarte repede și s-au îndeplinit toate condițiile pentru ridicarea atât a carantinei, cât și a interdicției la export ovine în UE pentru România, însă Comisia Europeană a decis să prelungească atât interdicția pentru toată țara, cât și carantina pentru Bihor până la sfârșitul anului.
”Focarul din Bihor a fost stins în termenul legal, în toate condițiile stipulate de lege. Nici noi nu înțelegem de ce Comisia Europeană a prelungit restricțiile până la 31 decembrie 2025. Noi am demonstrat, prin recoltare de probe, că nu avem pesta micilor rumegătoare în județ. Au venit și cei de la EUVET (Echipa de Urgență Veterinară a Uniunii Europene) și cei de la DG SANTE (Direcția Generală pentru Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei Europene) și au fost mulțumiți de ceea ce am făcut noi”, ne-a declarat Remus Moțoc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Bihor.
Tăcere la ANSVSA
Referitor la prelungirea interdicției la export, ANSVSA nu a comunicat în niciun fel, astfel că fermierii au criticat extrem de dur conducerea instituției. Mai mult, ANSVSA s-a lăudat, pentru necunoscători, că a deschis noi piețe pentru produsele alimentare de origine animală din România în Albania și Azerbaidjan, ”rezultat al unui efort susținut de cooperare instituțională și dialog tehnic cu autoritățile omoloage”. Deschiderea piețelor din afara UE nu îi ajută însă pe crescători, pentru că prețurile oferite în absența unei concurențe din piața statelor UE sunt foarte mici.
”Ne-au lăsat pe mâna arabilor, care ne dau un preț foarte mic, pentru că nu există concurență. Până să ne interzică în UE, plecau 1,5 milioane de capete ovine anual și în statele Uniunii Europene, și atunci era concurență cu arabii. Și, de la 18 lei pe kilogramul de miel, mai primim 14,5-15 lei/kg. Hectarul de pășune îl plătim la primărie cu 800-1.000 de lei și am pășunat doar două luni, din cauza secetei. Porumbul este 1.200 lei tona, un balot de lucernă este 300 de lei, iar mielul îl dai cu 14,5 lei/kg. Nu ai cum să supraviețuiești. E plin internetul de anunțuri cu vânzări de animale. Sunt prea multe biruri pe noi. Înainte, statul subvenționa identificarea animalelor, iar acum fermierul trebuie să plătească 12 lei pe cap de animal. Ai vândut 100 de miei, plătești 1.200 lei. Sunt bani foarte mulți pe care îi iei de la fermieri. Oamenii pe care încerci să-i angajezi la stână, cei mai mulți nu au buletin, nu au certificate de naștere și nu ai cum să le faci forme legale de angajare și atunci vine ITM-ul și te amendează. ANSVSA te rupe cu costurile, primăria te rupe cu costurile și atunci poți să mulgi oaia și de 3 ori pe zi, că nu mai este rentabil să o crești”, ne-a declarat Ionică Sterp, vicepreședintele Asociației Profesionale a Ciobanilor (APC) din România.
Blocaj total
Reprezentanții crescătorilor de ovine semnalează că nici până în prezent nu se știe cum a ajuns pesta micilor rumegătoare în România, deși au cerut public și în scris ANSVSA să le comunice. Mai mult, a venit și variola, în 3 județe, Ialomița, Olt și Teleorman. ”Variola s-a adus cu berbecii de producție din Bulgaria, unde virusul este în floare. Ce măsuri a luat ANSVSA? Nu a făcut nimic”, ne-a precizat Ionică Sterp, vicepreședintele APC România.
Acesta arată că fermierii din Bihor sunt total blocați, astfel că nu își pot vinde mieii decât la un singur centru de colectare din județ, unde primesc mai puțini bani. Abatoare sunt în Bihor doar 3, unul care nu funcționează și două cu o capacitate foarte mică. Deci fermierul din Bihor nu poate să vândă mielul în Constanța, la prima mână, ci trebuie să-l dea la un punct de colectare, care îți scade prețul și mai mult. ”Faptul că nu exportăm în Europa ne aduce pierderi de minim 3 lei la kilogram, ceea ce înseamnă enorm, iar Bihorul pierde și mai mult, pentru că nu poate să vândă decât prin intermediari”, ne-a mai spus vicepreședintele APC România, Ionică Sterp.
România, batjocorită de Comisia Europeană
