Echipa MAVIS, creatoarea celei mai mici inimi artificiale din lume și finalistă a campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2024, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, a primit o recunoaștere din partea Președintelui Nicușor Dan, care a vizitat recent laboratorul de cercetare al tinerilor de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, declarându-se profund impresionat de inovația și perseverența echipei care aduce România în avangarda tehnologiilor medicale globale.
Studenții români din echipa MAVIS Artificial Heart au realizat o premieră mondială: cea mai mică inimă artificială complet funcțională, creată până acum. Dispozitivul, cu o lungime de doar 4 centimetri, este controlat printr-o aplicație mobilă și a fost conceput special pentru a salva viața copiilor născuți cu insuficiență cardiacă severă. Deși are dimensiunile unei jucării, inima artificială este capabilă să pompeze 2 litri de sânge pe minut, asigurând fluxul vital necesar unui nou-născut.
„Toate dispozitivele de pe piață folosesc un controler extern, o cutie grea, incomodă. Noi am gândit un sistem integrat, controlabil direct de pe smartphone, pentru o viață cât mai normală a pacienților” explică Vlad Onceanu, Tech Lead al echipei MAVIS.
Proiectul tinerilor ieșeni este rezultatul unui proces de cercetare de peste trei ani, în care fiecare versiune a prototipului a fost perfecționată constant.
„Avem practic același concept de bază, dar în fiecare an îl îmbunătățim. Este un proces continuu, din care învățăm mereu ceva nou” spune Otilia Pintili, team leader MAVIS Artificial Heart.
Eforturile echipei nu au trecut neobservate. MAVIS a fost finalistă la competiții internaționale de profil și a obținut premii importante în Japonia, Statele Unite și Europa, fiind apreciată pentru ingeniozitatea designului și potențialul clinic al prototipului.
În timpul vizitei la Iași, Președintele Nicușor Dan a discutat cu cercetătorii despre stadiul proiectului și perspectivele sale.
„Sunt șase milioane de oameni în lume care au nevoie de un transplant cardiac, iar doar 10.000 reușesc să primească o soluție. Este o problemă pentru care merită să lupți” au explicat tinerii din echipa MAVIS.
Ulterior, președintele a transmis un mesaj public de susținere pe rețelele de socializare:
„Am fost impresionat de acest proiect cu potențial uriaș. Prototipul se află într-o fază avansată de testare în laborator, iar în următoarele 12 luni sunt planificate testele preclinice pe model animal. Dacă aceste etape vor fi finalizate cu succes, România va deveni prima țară din Europa de Est capabilă să dezvolte și să valideze o tehnologie proprie de circulație mecanică asistată complet implantabilă. Am transmis echipei MAVIS Artificial Heart admirația și sprijinul meu deplin. Avem mare nevoie de studenți, cercetători și mentori ca ei.”
Invenția tinerilor cercetători de la Iași reprezintă un pas uriaș pentru medicina românească și un motiv de speranță pentru mii de copii care se nasc anual cu insuficiență cardiacă. Doar în România, statisticile arată peste 3.500 de cazuri noi în fiecare an.
Pentru performanțele excepționale, echipa MAVIS a fost desemnată finalistă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2024, un program național al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care susține tinerii inovatori ce schimbă viitorul țării.
„Ne-am bucurat enorm să aflăm că suntem parte din cei 100 de tineri și că munca noastră a fost recunoscută. Suntem recunoscători acestui proiect care încurajează inovația și speranța” a declarat Vlad Onceanu.
Prin determinare, creativitate și excelență, tinerii din echipa MAVIS confirmă că viitorul cercetării medicale românești bate în ritmul unei inimi create de ei.
Studenții, finaliști ai campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”