Ministerul Justiției – condus de către Radu Marinescu – a transmis Ministerului Muncii observații asupra proiectului de lege privind pensiile magistraților, subliniind că este necesar avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) înainte de adoptarea actului normativ.
Dovada acestui aspect a apărut la o zi după ce s-a aflat că într-o ședință a PNL s-a arătat cu degetul în direcția ministrului Justiției, cu privire la proiectul privind pensiile magistraților.
MJ, ministerul condus de către Radu Marinescu, a transmis oficial Ministerului Muncii o serie de observații privind proiectul de lege al pensiilor magistraților, subliniind că este nevoie de avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) înainte ca actul normativ să fie adoptat.
Într-o adresă semnată de ministrul Radu Marinescu și restituită către Ministerul Muncii, Justiției și Solidarității Sociale – instituția care a coordonat redactarea proiectului – se arată că anumite prevederi pot ridica probleme de constituționalitate, fiind invocată Decizia Curții Constituționale nr. 467/2023 și alte hotărâri relevante privind statutul magistraților, notează miercuri, 22 octombrie, stiripesurse.ro, site care prezintă și documentul în cauză.
La finalul acestei adrese apare o precizare importantă – tocmai cu referire la necesitatea solicitării avizului CSM.
„Semnalăm că este necesar avizul Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Economic și Social cu privire la acest proiect de lege”, potrivit adresei semnate de către ministrul Justiției, Radu Marinescu.

Criticile liberalilor
Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, declara marți că ministrul Justiției ar fi trebuit să inițieze proiectul privind pensiile magistraților, pentru că el are cei mai buni specialiști pe proceduri. „Întrebarea e de ce nu acceptă ministrul Justiției”, afirma acesta.
De asemenea, potrivit surselor site-ului citat, în ședința Biroului Executiv (BEx) a PNL, Alina Gorghiu și Cătălin Predoiu l-ar fi acuzat pe Radu Marinescu că a sabotat proiectul privind pensiile magistraților, solicitându-i premierului Bolojan „mai multă fermitate”. Și ar fi motivat prin faptul că în trecut miniștrii care procedau așa erau demiși.
După cum se știe deja, după ce în două rânduri au amânat luarea unei decizii, Curtea Constituțională a respins, luni, proiectul privind pensiile magistraților pe motive procedurale, invocând lipsa avizului CSM.
Concret, CCR a admis sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație de Justiție în legătură cu legea privind pensiile magistraților și a stabilit că lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii, coroborat cu neașteptarea de către Guvern a curgerii întregului termen de 30 de zile necesar obținerii acestuia, încalcă mai multe articole din Constituție.
Analiza „Național”: Bolojan, performanță de Oscar
„Luni, 20 octombrie 2025. Zi mare pentru „statul de drept”, dar în sensul acela balcanic, de sub preș. Curtea Constituțională a României, bastionul celor „aleși dintre aleși”, a decis că legea prin care se modificau pensiile speciale ale magistraților este… neconstituțională. Pe motive de formă, firește. (…)
Judecătorii CCR, numiți politic, și-au apărat, cu eleganța unei misiuni divine, propriul portofel. Că doar, cum ar putea supraviețui un magistrat român cu o pensie de doar 30.000 de lei pe lună? Așa ceva ar fi contrar demnității profesiei, nu-i așa? Între timp, restul muritorilor își calculează la ultimul leuț, așteptând pe holurile Casei Naționale cu teama că a mai apărut vreo „reformă” care să le taie și ultima sută de lei.
Premierul Ilie Bolojan, care promitea marea cu sarea în materie de reforme, se dă acum surprins de rezultat. Omul s-a jucat de-a reformatorul, dar a uitat să respecte termenele procedurale. Din neatenție, din calcul sau din complicitate – asta rămâne de văzut. Cert e că a reușit performanța de a le face magistraților un cadou fără să-și murdărească prea tare mâinile, doar imaginea. Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.”
Citiți mai multe AICI: CCR: statul sunt eu, fraierilor!