În al doilea mandat, Donald Trump se concentrează pe o viziune mai realistă asupra a ceea ce America poate și nu poate face în Orientul MijlociuArmistițiul pe care Donald Trump l-a negociat în Gaza nu a dus la „pacea eternă” pe care o prezintă el, dar este o realizare reală, una care i-a scăpat lui Joe Biden, care se adaugă la Acordurile Abraham: patru state arabe și-au normalizat relațiile cu Israelul.
Unii susțin că Trump are succes pentru că preferă „oamenii de afaceri” în locul diplomaților tradiționali. Totuși, Steve Witkoff reușit să obțină o înțelegere în Gaza doar când șeful său a decis să mărească presiunea asupra premierului israelian Benjamin Netanyahu.
O altă afirmație este că Trump obține rezultate fiind imprevizibil. Însă acest comportament nu este întotdeauna o virtute în politica externă, notează The Economist. Dacă ar fi obligat Israelul să respecte armistițiul anterior, din ianuarie, războiul din Gaza s-ar fi putut încheia. În schimb, a propus transformarea enclavei într-o stațiune balneară. Netanyahu a interpretat mesajul ca un semnal pentru reluarea luptelor în martie.
Ce face bine Trump în Orientul Mijlociu nu este alegerea oficialilor sau personalitatea sa haotică, ci faptul că pare să înțeleagă limitele puterii americane în regiune.
Președintelui îi plac superlativele. Vorbește despre America ca și cum ar fi singura superputere globală. În Orientul Mijlociu, însă, nu acționează așa. Este dispus să tolereze rezultate incerte într-un mod în care puțini alți politicieni americani ar fi dispuși să o facă.
Atât Israel, cât și Hamas au respins mare parte din planul de pace în 20 de puncte al lui Trump. Liderul de la Casa Albă ar fi putut negocia luni întregi pentru a depăși obiecțiile lor. În schimb, a impus un acord restrâns și a lăsat detaliile sensibile pentru altă dată.
De zeci de ani, președinții americani au încercat schimbări radicale în Orientul Mijlociu. Au urmărit răsturnarea regimurilor prin forța armelor în Irak, Libia, Siria și Yemen. Au căutat soluții cuprinzătoare pentru conflictul israelo-palestinian. Chiar și Trump, în primul său mandat, a adoptat o strategie maximalistă față de Iran și s-a angajat într-o căutare donquijotească a „acordului secolului” în Țara Sfântă.
Al doilea mandat se concentrează pe o viziune mai realistă asupra a ceea ce America poate și nu poate face în Orientul Mijlociu. Toleranța față de haos s-ar putea dovedi a fi punctul forte al politicii lui Trump – sau punctul slab.
