Bijuterii „de o valoare inestimabilă” au fost furate duminică dimineață de la Muzeul Louvre din Paris de răufăcători care au fugit, muzeul cel mai vizitat din lume anunțându-și închiderea „din motive excepționale”, anunță presa franceză.
Faptele s-au derulat, potrivit primelor elemente ale anchetei, între orele 09:30 și 09:40 (07:30 și 07:40 GMT). Valoarea prăzii este în curs de evaluare.
Răufăcătorii ar fi venit cu un scuter și au utilizat un ascensor de marfă pentru a ajunge în sala care îi interesa. Ei ar fi avut asupra lor mici fierăstraie, potrivit unei surse din poliție.
Galeria Apollo, care se spune că a fost ținta hoților, adăpostește ceea ce a mai rămas din bijuteriile coroanei franceze. Acestea au fost în mare parte pierdute sau vândute după Revoluția Franceză, dar unele obiecte prețioase au rămas.
Conform Reuters, printre piesele adăpostite acolo se numărau cele achiziționate după Revoluție pentru împăratul Napoleon, nepotul său Napoleon al III-lea și soțiile lor, împărătesele Marie-Louise și Eugenie.
Site-ul web al Luvrului menționează că cele mai prețioase obiecte din galerie erau trei diamante cunoscute sub numele de Regent, Sancy și Hortensia.
Conform cotidianului Le Parisien, nouă piese din colecția de bijuterii a lui Napoleon și a Împărătesei Eugenie au fost furate: un colier, o broșă, o tiară și multe altele. Acestea erau expuse în spatele vitrinelor lui Napoleon și ale Suveranilor Francezi. Una dintre bijuterii, spartă, a fost găsită în afara muzeului.
Potrivit unei surse interne de la muzeu, cel mai mare diamant din colecție, celebrul Regent, cu o greutate de peste 140 de carate, nu a fost furat. Valoarea pagubelor nu a fost încă dezvăluită.