Momentul exploziei de vineri dimineață, 17 octombrie, dintr-un bloc situat pe Calea Rahovei, din sectorul 5 al Capitalei, a fost surprins de o cameră de luat vederi montată într-un magazin din apropierea locului dezastrului.
Deflagrația puternică a avut loc într-un bloc situat pe Calea Rahovei, în apropierea liceului „Dimitrie Bolintineanu”, și a semănat spaimă în rândul oamenilor care au auzit bubuitura și au văzut urmările suflului exploziei.
Momentul producerii exploziei a fost surprins de imaginile înregistrate de o cameră de supraveghere dintr-un magazin aflat în apropierea blocului. În imagini se observă că, după producerea deflagrației, mai multe obiecte aflate pe rafturi se prăbușesc. Iar vânzătoarea și clienta aflate în magazin ies la scurt timp din incintă.
După explozia ce s-a produs în blocul de pe Calea Rahovei, vineri dimineață, a fost activat Planul Roșu de intervenție, astfel că la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de salvatori. Din păcate, s-a aflat că trei persoane și-au pierdut viața în urma acestei nenorociri. Alte 13 victime – care au fost rănite – au fost transportate la spital, o alta refuzând, conform IGSU, să fie dusă la o unitate spitalicească.
Elevii și cadrele didactice din liceul aflat în apropierea locului producerii exploziei au fost evacuați.
„Pentru gestionarea situației în mod eficient, la fața locului au fost trimise 11 autospeciale de stingere, 3 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 18 ambulanțe SMURD, 4 unități de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN, 2 containere multirisc (dintre care unul de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență), Grupul Special de Salvatori, 1 punct medical avansat și 5 autospeciale de transport personal și victime multiple și directorul de operațiuni de salvare medicală”, au precizat reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Sursa imagini: Facebook/Ştirile TVR