Scene incredibile înaintea meciului Costa Rica – Nicaragua, din preliminariile Campionatului Mondial 2026. Cu doar câteva minute înainte de start, nouă polițiști costaricani au intrat în vestiarul oaspeților pentru a-l aresta pe un internațional acuzat că nu și-ar fi plătit pensia alimentară.
Potrivit Federației din Nicaragua, momentul a avut loc „în circumstanțe complet nepotrivite” și a provocat haos în rândul jucătorilor. „Prezența ofițerilor, însoțiți de reprezentanți judiciari, a generat confuzie și tensiune. Acțiunea a fost inoportună, afectând concentrarea echipei și spiritul competițional”, se arată în comunicatul oficial.
Oficialii nicaraguani susțin că poliția avea la dispoziție alte momente pentru intervenție. Echipa se afla pe teritoriul Costa Ricăi de sâmbătă, iar autoritățile știau exact identitățile și locația jucătorilor. „Este inacceptabil că au acționat chiar înaintea unui meci oficial, compromițând integritatea emoțională a fotbalistului și pregătirea echipei”, mai spun reprezentanții federației.
FIFA, cerută să intervină
Federația din Nicaragua cere acum o anchetă oficială din partea FIFA și a organismelor sportive regionale, considerând incidentul o încălcare a spiritului fair-play.
Pe teren, Nicaragua a pierdut clar, 1-4, deși reușise să egaleze la 1. Potrivit MARCA, fotbalistul vizat a fost lăsat să joace după ce a promis că își va achita restanțele.