Intensificarea tensiunilor dintre SUA și China evidențiază neîncrederea tot mai profundă care separă cele două mari economii globale.
China a anunțat un nou cadru pentru restricționarea exporturilor de metale rare, a inclus mai multe companii americane pe lista neagră și a impus taxe navelor legate de SUA pentru acostarea în porturile chineze.
Donald Trump a amenințat apoi cu o majorare de 100% a tarifelor pentru produsele chinezești, măsură urmată de afirmația Beijingului că restricțiile privind pământurile rare sunt o măsură „legitimă”, potrivit CNBC.
„Cauza principală a tensiunilor este lipsa încrederii reciproce. În timpul discuțiilor de la Londra din iunie, China și SUA au convenit asupra unui acord privind pământuri rare pentru tehnologie. Nu este de mirare că ambele părți se simt trădate atunci când percep că cealaltă acționează cu rea-credință”, a declarat Larry Hu, economist la grupul de servicii financiare Macquarie.
Beijingul ar putea considera restricțiile privind pământurile rare ca o imitare a eforturilor ample ale Washingtonului de a restricționa accesul Chinei la tehnologia de vârf, în timp ce percepția SUA este că restricțiile reprezintă o strategie de negociere care vizează crearea unui avantaj înaintea unei potențiale întâlniri între președinții celor două țări.
”China și SUA ar putea reveni la masa negocierilor pentru a găsi o soluție pe termen scurt. Cu toate acestea, nu va fi o soluție durabilă, deoarece încrederea s-a pierdut deja”, subliniază Jianwei Xu, economist senior la Natixis.
Și nu este vorba doar de pământuri rare. Seria de restrictii privind exportul de baterii, recent anunțată de China, ar avea un impact major asupra companiilor americane. Includ baterii litiu-ion de mare capacitate precum și materiale catodice, anodice și utilaje pentru fabricarea bateriilor, toate tehnologii în care China deține un avantaj considerabil.
Noile reguli impun producătorilor să obțină licențe de la Ministerul Comerțului din China înainte de a-și exporta bateriile. Acest sistem permite Beijingului să utilizeze în mod selectiv exporturile ca armă.
Dominația Chinei în lanțurile de aprovizionare cu baterii înseamnă că poate exercita o presiune care poate fi resimțită destul de rapid de companiile americane, a declarat Matthew Hales, analist specializat în comerț la BloombergNEF. În primele șapte luni ale acestui an, bateriile litiu-ion chinezești au reprezentat aproximativ 65% din importurile SUA.