Pensia privată nu este deloc o pensie în plus pentru români, așa cum s-a creat impresia la nivelul populației, atrage atenția Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa. În fapt, contribuțiile obligatorii la Pilonul II se scad din contribuțiile la pensiile publice, ceea ce înseamnă că punctajul final al acestora din urmă se va reduce cu 20%. Practic, s-a urmărit împărțirea cotizațiilor obligatorii ale românilor între stat și privați. Dacă statul acordă, de bine, de rău, indexări, profitabilitatea fondurilor de pensii este cel puțin incertă.
Pilonul I rămâne coloana vertebrală a protecției sociale la bătrânețe în România, iar nivelul și stabilitatea pensiilor pentru marea majoritate a cetățenilor sunt determinate de soliditatea acestui pilon, semnalează Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa. Mai mult decât atât, așa cum a subliniat J. Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, în perioada crizei financiare din perioada 2008-2010, pilonul I de pensii a fost singurul stabilizator financiar.
Pilonul II, sistemul de pensii administrate privat, este unul complementar sistemului public, având rolul teoretic de a atenua riscurile demografice ale sistemului de pensii publice pilon I și pentru a asigura împreună un nivel decent al veniturilor la bătrânețe. ”Însă, s-a creat o percepție greșită că Pilonul II reprezintă un adaos la pensia publică (Pilon I). Mulți români cred că Pilonul II este un plus față de pensia de stat, însă în realitate nu este așa. Trebuie înțeles că punctajul pentru pensia Pilonul I se micșorează în funcție de contribuția individuală la Pilonul II. Așadar, o parte din contribuția la pensie (CAS) este redirecționată către fondul privat. 4,75% merg către Pilonul II (administrat privat) și 20,25% către Pilonul I (sistemul public). Procentele au variat în timp, iar transferul contribuției în totalitate către angajat, care a avut loc în anul 2018, face calculele complicate”, susține Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa.
Pensia scade, nu crește
De exemplu, o persoană care câștigă jumătate din salariul mediu național ar trebui să primească 0,5 puncte pentru Pilonul I, dar, din cauza contribuției la Pilonul II, ajunge să primească doar 0,41 puncte. Asta înseamnă o reducere de aproximativ 20%. Pentru ca Pilonul II să devină cu adevărat un „plus”, randamentele obținute din investițiile acestuia ar trebui să depășească pierderea de punctaj din Pilonul I, la care se adaugă și inflația. În practică, acest lucru nu se întâmplă constant, iar această diferență, repetată lună de lună, are un efect semnificativ asupra pensiei finale, arată Bogdan Hossu.
Acesta explică faptul că legea de plată a pensiilor din Pilonul II prevede plăți eșalonate, pe perioada limitată. Proiectul de lege, în forma actuală, prevede ca cei care au contribuit la Pilonul II și îndeplinesc condițiile de pensionare să primească într-o singura tranșă 30% din banii acumulați, iar apoi, plăți lunare, timp de 8 ani de zile. Astfel, potrivit propunerii legislative, odată îndeplinite condițiile de pensionare, Pilonul II nu oferă pensii pe toată durata vieții, ci doar plăți eșalonate pe o perioadă limitată. În absența unui randament constant al fondului, care să compenseze atât devalorizarea contribuțiilor (prin efectul inflației), cât și diminuarea punctajului din pensia publică, Pilonul II nu reprezintă un plus real, ci mai degrabă o substituție parțială, pe o perioada limitată de timp – 8 ani. ”Putem anticipa că, după 8 ani, adică la 74 de ani, când plățile din pilonul II vor înceta, viitorii pensionari se vor confrunta cu o pierdere semnificativă de venituri, fără să mai aibă capacitatea de a suplini aceasta printr-o activitate suplimentară”, semnalează liderul cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Sărăcie lucie
Este responsabilitatea decidenților să protejeze viitorul financiar al românilor, nu să transforme contribuțiile obligatorii într-un joc de investiții cu rezultate nesigure, consideră Bogdan Hossu. Astfel, liderul Cartel Alfa cere membrilor Comisiei de muncă să adopte amendamentele necesare pentru a face din Pilonul II cu adevărat un instrument complementar de asigurare la bătrânețe. Pilonul I trebuie păstrat ca pilon stabil și garantat, iar Pilonul II trebuie reglementat clar, cu randamente minime și protecție reală pentru viitorii pensionari. ”În lipsa acestor completări legislative, trebuie să ne ne întrebăm de ce Pilonul II este obligatoriu, în condițiile în care decidenții politici ăți asumă decizia de a trimite în sărăcie lucie viitoarele generații de pensionari”, a mai precizat Bogdan Hossu.