Târziu, nenică!

1. E posibil ca Ministerul Apărării să îi cheme la o prelucrare de 24 de ore pe rezerviști. Inclusiv pe ăia trecuți de 50 de ani. De ce? Rezerviștii trecuți de 50 de ani au învățat la școală că ne-au invadat turcii, rușii, ungurii și chiar bulgarii. Rezerviștii trecuți de 50 de ani n-au învățat la școală că e treaba lor să moară fiindcă rușii vor câteva județe (gubernii) din Ucraina și, dacă le vor lua, s-ar putea să atace și Republica Moldova, podgoriile de la Huși, Parisul, Santiago de Chile și Cometa Halley. Rezerviștii trecuți de 50 de ani au învățat, dar nu la școală, ci de la video, în anii 80, că atunci când rușii au atacat Afganistanul, nu s-au băgat nici americanii, nici românașii. Americanii l-au trimis pe blat pe Rambo. Singurii români pregătiți să apere (pe trotinete) Ucraina sunt useriștii între 20 și 40 de ani. Ministerul Apărării să conteze pe ei. Doar pe ei. Filmul ”Stan și Bran în Legiunea străină” e nimic pe lângă trotinetarii cu rucsac.

    2. Șefii useriștilor, adică progresiștii de la Bruxelles, au dat sau vor să dea o lege potrivit căreia copilul poate să-și aleagă singur sexul. La cinci ani sau la trei? Să-și aleagă sexul și să se joace cu el și cu lopățica în nisip, dar cu o condiție. În aceeași zi în care optează cu discernământ trebuie să-i dăm și carnet de conducere. Și să îl punem șofer pe ambulanță. Dacă Vlad Voiculescu a condus Ministerul Sănătății, dacă Țoaia e ”ministră ”de Externe, de ce n-ar conduce și grădinițarii mașinile de Salvare? Vorba aia, ”dacă baba avea un c…i era ministru de război”. Iar la Jocurile Olimpice, la proba de săritură cu prăjina, vom trimite o gravidă în luna a opta. Asta în condițiile în care USR le va mai permite femeilor să aibă raporturi neprincipiale cu bărbații. Unele, mai tupeiste, vor să se și mărite cu bărbați. Mi se pare scandalos.

  3. În anii ’70 – ’80, un mare actor român cu trecere la dame a ajuns în provincie. Buzău – Focșani – Bacău, pe-acolo. Era în turneu cu teatrul. În holul celui mai bun hotel din oraș, o gagică bună. Înaltă, frumoasă, cu forme. Actorul a harponat-o și a dus-o în cameră. Iar recepționerul le-a povestit celorlalți actori că duduia e golanca localității. Aceștia au sunat pe telefonul interior al stabilimentului. ”Maestre, ai grijă! Să nu te culci cu ea, fiindcă are toate bolile venerice posibile!” De la celălalt capăt al firului s-a auzit ”târziu, nenică!”. În aceeași situație e Germania. A abrogat legea care permitea primirea cetățeniei în regim de urgență. Târziu, nenică! Merkel și Ursula au distrus deja Germania. Pe timpul lui Ceaușescu, elitele României (medici, arhitecți, profesori, ingineri, artiști, sportivi) care fugeau din raiul comunist primeau cetățenia germană după cinci ani.

  4. Va ieși o lege potrivit căreia trotinetarii trebuie să dea examen înainte să rupă oglinzile mașinilor și să calce copii pe carosabil, pe trotuar, pe trecerea pentru pietoni. Târziu, nenică! Eu scriu de peste zece ani despre bestiile trotinetiste și ați spus că exagerez. Nu exagerez. Târziu, nenică, târziu! Repet, repet, repet: în copilăria mea, dacă aveai mai mult de opt ani și mergeai cu trotineta erai considerat oligofren.

 

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
627 afisari

1 COMENTARIU

  1. @ Boanchiș, te simți vizat de ”agresiunea rusă”, ”te bat”, Chirilă, Ivanovici, Sergehei , din altă perspectivă, ce opinie ai despre faptul că atunci când s-a retras Șumudică, ca jucător, s-a trecut de la ”sistemul divizie” la ”sistemul ligă”, cu Mitică Oracolu’ ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger