AcasăSOCIALCod roşu de ploi în Constanţa. Mașini luate de viitură - persoane...

Cod roşu de ploi în Constanţa. Mașini luate de viitură – persoane blocate pe capote, salvate de pompieri – VIDEO

sursa foto: captură video Facebook/DSU

O maşină a fost luată de viitură în județul Constanţa, iar o persoană a aşteptat pe capotă să fie salvată. În drum spre locul intervenţiei, pompierii au mai salvat două persoane care erau blocate pe plafonul unui autoturism.

Ploile torențiale din județul Constanța au provocat o viitură între localitățile Țepeș Vodă și Nicolae Bălcescu, iar un autoturism a fost surprins de ape. Persoana aflată în autovehicul s-a refugiat pe capotă, în așteptarea salvatorilor.

În drum spre primul apelant, pompierii au mai salvat doi oameni

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), în timpul deplasării către acest caz, echipajele de intervenție au salvat alte două persoane surprinse de ape, aflate pe plafonul unei mașini. După finalizarea misiunii, forțele de intervenție au continuat deplasarea spre primul apelant.

La fața locului a intervenit Detașamentul Medgidia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o barcă pneumatică și un echipaj SMURD B2, pentru salvarea persoanei și extragerea autoturismului din zona inundată.

Forțele de intervenție au ajuns în apropierea locului solicitării, dar au constatat că accesul cu autospecialele se realizează cu dificultate, având în vedere faptul că autoturismul luat de viitură se află pe un câmp inundat.

În cele din urmă, salvatorii au reușit să ajungă la locul în care se afla această persoană și au salvat-o. „Persoana a fost salvată, este conștientă și cooperantă, prezintă o stare ușor hipotermică. Persoana va fi evaluată de către personalul medical alocat la caz”, a mai anunțat DSU.

Meteorologii au emis o avertizare Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente, valabilă până miercuri, 8 octombrie, la ora 15, pentru judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, anunțând că în aceste zone „în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80…100 și izolat 120…140 l/mp”.

95 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger