Guvernul a aprobat proiectul privind pregătirea populației pentru apărare, permițând românilor cu vârste între 18 și 35 de ani să participe la un stagiu militar voluntar de patru luni. Proiectul va ajunge în Parlament.
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu a declarat joi, 2 octombrie, după ședința de Guvern, că serviciul militar voluntar este o „necesitate reală” în România și că e nevoie să se întinerească rezerva armatei române. Potrivit ministrului, stagiul militar voluntar durează patru luni. Iar tinerii care vor participa vor fi remunerați cu trei salarii medii. Trei câștiguri salariale medii, la valoarea actuală, înseamnă în jur de 27.000 de lei.
„Am luat săptămâna trecută avizul CSAT, astăzi l-am aprobat în guvern. Foarte important, ambele proiecte merg către Parlament, deci sunt aprobate de Guvern, merg către Parlament. (…) Proiectul de lege privind pregătirea populației pentru apărare pleacă de la o necesitate reală, și anume rezerva operațională este îmbătrânită, nu se mai face armata obligatorie în România de la 1 ianuarie 2007 și în fiecare an pierdem din această rezervă”, a declarat Moșteanu.
Cifrele anunțate de ministru
Șeful MApN a ieșit și cu câteva cifre, anunțând că „în acest an vor trece în retragere peste 120.000 de gradați – soldați, la anul încă 118.000, în 2027 încă 111.000, deci vorbim de aproximativ 350.000 de soldați și gradați care trec din rezervă în retragere, depășesc vârsta de 55 de ani din lege”. „E nevoie să întinerim această rezervă a Armatei Române” – a mai spus Moșteanu, în cadrul briefing-ului de presă de după ședința de Guvern.
Persoanele interesate de acest stagiu militar voluntar trebuie să aibă între 18 și 35 de ani.
Ministrul Apărării a explicat că „legea instituie o nouă formă de a veni ca militar voluntar în termen, patru luni de zile, orice tânăr sau tânără între 18 și 35 de ani, vor face un stagiu militar voluntar” și se vor familiariza cu armata, se vor pregăti cu armamentul Armatei Române, „vor rămâne în rezerva operațională a Armatei pentru perioada care va urma”.
„Deci, patru luni de zile, tinerii vin, fac armata voluntar și rămân în această rezervă. Noi propunem în acest proiect ca ei să fie remunerați după aceste patru luni de zile cu trei salarii medii de la acel moment – vom vedea ce formă va fi în final, ce formă va ieși din Parlament în final” – a mai anunțat Moșteanu.
Ce zice despre beneficii
Întrebat de jurnaliști care sunt beneficiile pentru cei care vor să intre în acest stagiu militar voluntar, Moșteanu a răspuns: „Beneficiile sunt (…) în primul rând, datoria civică, doi, un beneficiu financiar, deci noi am propus aici pentru cele patru luni trei salarii medii pe economie, vom vedea cum rămâne în final după ce va trece de Parlament, și faptul că cei mai buni dintre ei vor putea rămâne în armată, va fi dorința noastră să devină militari profesioniști, să-i luăm pe cei mai buni pe care îi vedem după patru luni de zile că vor și pot să facă și le place acest lucru, să rămână militari profesioniști sau unii dintre ei vor vrea dânșii să rămână în cadrul armatei”.
(sursa foto: Ionuț Moșteanu/Facebook)

Trebuie armată complecta, nu surogat. Armata e un lucru serios, e o școală a vieții și trebuie tratată ca atare.
si tu nu ești bun???
Acum se inghesuie tinerii la centrele de recrutare. Cred ca o sa se faca niste cozi enorme la inrolare, se vor bate intre ei ca sa prinda loc. Poate daca dadeati 27.000 de euro, prindeati vreo suta de candidati, asa nu lasa tineretul feisbucul si tictocul pentru voi, ca sa se scoale de dimineata, sa faca ordine si curatenie, sa alerge cu echipamentul in spinare, sa se culce la ora fixa…
Daca vrei sa faci ceva in acest domeniu, procedezi ca in cazul ITP si RCA la masina. Faci OBLIGATORIU un stagiu de pregatire militara a tineretului. Acesta se poate face si fara ca recrutul sa doarma noaptea in unitatea militara, se poate face ca si un serviciu, de la 8:00 la 18:00 in timpul saptamanii fara weekend. Pe baza de voluntariat nu vei avea niciodata numarul complet de militari de care ai nevoie, nu uitati ca in ziua de azi tinerii au alte valori decat Mos Teaca de la 1814.
La 75, as vrea dar nu și apoi am fost.
Cu cine vrei s-o intineresti, cu burtoșii ăia pe care-i văd la tv ca se joaca de-a armata ? Hai, ca-mi vine să…plâng.