AcasăSPORTS-a dat în premieră cartonașul verde! Nu arbitrul este responsabil

S-a dat în premieră cartonașul verde! Nu arbitrul este responsabil

Cartonașul verde a intrat oficial în fotbalul masculin, la Campionatul Mondial U20. Inovația FIFA a fost folosită pentru prima dată la Maroc – Spania, scor 2-0, și nu de arbitru, ci de selecționerul marocan Mohamed Ouahbi.

Noutatea adusă de FIFA le oferă antrenorilor dreptul de a contesta deciziile „centralului”. Prin arătarea cartonașului verde, tehnicienii pot cere arbitrilor să revadă o fază la monitorul VAR. Fiecare echipă are la dispoziție două astfel de solicitări într-un meci, valabile doar pentru faze ce implică goluri, penalty-uri sau cartonașe roșii.

Momentul istoric a avut loc în minutul 78 al confruntării dintre Maroc și Spania. După ce arbitrul a dictat penalty pentru iberici, Ouahbi a scos cartonașul verde. Conform regulamentului, arbitrul a fost obligat să consulte VAR-ul. După vizionare, decizia a fost anulată și spaniolul a primit galben pentru simulare. „Știam că nu a fost penalty. Chiar dacă nu aș fi fost sigur, aș fi folosit cartonașul verde pentru că am această posibilitate”, a explicat selecționerul Marocului.

Sistemul face parte din Football Video Support (FVS), testat anterior la competiții de juniori și la Mondialul feminin U20. Spre deosebire de VAR, unde toate fazele sunt monitorizate automat de arbitri video, FVS transferă responsabilitatea către antrenori, asemănător cu „challenge-ul” din tenis sau sporturile americane.

FIFA a transmis clar că FVS nu va înlocui VAR-ul, ci reprezintă doar o opțiune complementară, în special pentru competițiile unde implementarea completă a tehnologiei VAR nu este posibilă. „VAR s-a dovedit extrem de eficient, iar FIFA rămâne pe deplin angajată în aplicarea lui”, a precizat forul mondial.

author avatar
Mihail Ioan
90 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger