Guvernul condus de către Ilie Bolojan ar urma să adopte proiectul prin care se reglementează stagiul militar voluntar în România. Astfel, cei cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani vor avea posibilitatea să se înscrie în acest stagiu militar voluntar, să fie pregătiți câteva luni de zile, în care vor fi și plătiți, iar la finalul acestei perioade ar putea rămâne în rezerva armatei.
Informația a fost publicată luni de site-ul România TV, care citează, pe surse, un acord în CSAT pe acest subiect.
Potrivit surselor, Consiliul Suprem de Apărare a Țării ar fi avizat legea prin care s-ar introduce un stagiu militar voluntar. MApN speră să atragă tot mai mulți români să facă voluntar acest stagiu.
Autoritățile militare încearcă să atragă 10.000 de oameni care să facă acest stagiu voluntar, dintre care 5.000 să rămână în corpul armatei, conform aceleiași surse. Ar urma să fie și plătiți cu trei salarii medii timp de patru luni, cât durează acest stagiu militar, apoi ar urma să primească și o indemnizație.
Românii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani s-ar putea înscrie în acest stagiu militar voluntar, apoi vor putea fi instruiți, vor învăța să tragă cu arma și să reacționeze în caz de pericol.
Explicații de la ministrul Apărării
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat luni, 22 septembrie, la un post TV că proiectul pentru serviciul militar voluntar are ca scop să „avem o rezervă a armatei mai mare, mai pregătită și mai tânără”. El susține că rezerva Armatei Române este „îmbătrânită”, având în vedere că serviciul militar obligatoriu nu mai există din 2007.
„Ca pași, e o modificare a legii pregătirii populației pentru apărare. E un proiect mai vechi, s-a mai încercat avizarea, dar în anii trecuți responsabilii politici au fugit de orice temă legată de război, de Ucraina, de armată. Fiind alegeri, au preferat să nu discute.
Cum vedem, provocările din jurul nostru, trebuie să pregătim tot cadrul mai bine. În cazul ăsta, mai bine înseamnă să avem o rezervă a armatei mai mare, mai bine pregătită și mai tânără pentru că armata obligatorie nu mai este obligatorie de la 1 ianuarie 2007 și toți cei care au făcut armata au făcut-o acum 18 ani și toată rezerva e îmbătrânită.
Li se mai adaugă cei care au fost militari profesioniști și sunt trecuți în rezervă. Una peste alta avem o rezervă îmbătrânită. Scopul este să instituie această noțiune nouă de militar voluntar în termeni prin care tinerii, băieți și fete, să vină să facă armata patru luni, sunt retribuiți la finalul acestor patru luni de zile și apoi rămân în rezerva armatei române”, a explicat Moșteanu, citat de antena3.ro.
Cum va funcționa acest serviciu militar voluntar pentru tinerii care lucrează? Ce a răspuns ministrul
Cât despre românii care au un loc de muncă, ministrul a spus că se lucrează la amendamente pentru ca angajatorii să dea tinerilor voluntari un concediu special de patru luni, pentru efectuarea stagiului militar voluntar. „O să aibă un soi de concediu, o să poată să plece de la muncă și apoi să revină.
Cu siguranță e un principiu la care ținem foarte mult și dacă nu e articulat în draft acum va fi după ce trece din comisiile din Parlament. În 2026, în România va exista stagiul militar voluntar”, a explicat Moșteanu, la postul TV.