Afirmațiile premierului Ilie Bolojan, care a declarat că sunt necesare modificări ale condițiilor de pensionare anticipată, astfel încât să nu mai existe pensionări la 48-50 ani, au generat un adevărat cutremur în MAI. De teamă să nu se schimbe condițiile de pensionare, polițiștii au început să își depună dosarele de plecare din sistem. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual atrage atenția că 17.000 de polițiști și militari îndeplinesc condițiile de pensionare, iar plecarea acestora ar aduce sistemul de apărare și ordine publică în colaps.
La nivelul MAI, la data de 31 iulie 2025, existau 17.000 polițiști și militari care îndeplineau deja condițiile de pensionare, iar la MApN, 7.000 de militari îndeplinesc deja aceste condiții, a avertizat Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) .
”17.000 de polițiști și militari din MAI pot ieși astăzi la pensie, ceea ce înseamnă 15% din personal. Adunat cu deficitul de personal deja existent, de 22%, înseamnă că vom avea peste 35% deficit de angajați, ceea ce ar conduce la blocarea sistemului. Oricum, la deficitul actual de 30.000 de angajați, care, este, de fapt, mai mare, dacă adaptăm schemele de personal la cerințele din prezent, problemele sunt deja majore. Noi efectuăm, în medie, zeci de ore suplimentare pe fiecare angajat din minister, iar faptul că sunt întârzieri pe ce înseamnă intervenții, soluționarea dosarelor , emiterea actelor de identitate sau timp mai mari la frontieră înseamnă că nici măcar prin orele suplimentare nu reușim să fim funcționali din punct de vedere operativ. În momentul în care se întâmpină o tragedie în țară sau un incident major noi nu avem suficiente forțe suplimentare pentru a interveni și a gestiona eficient lucrurile”, ne-a declarat Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC.
Acesta a atras atenția că orice modificare pe Legea pensiilor militare va face ca acești 17.000 de angajați să plece din sistem. Atât Guvernul Bolojan, cât și populația civilă trebuie să înțeleagă că 99% dintre cei care au dreptul să iasă la pensie au peste 30 de ani vechime în sistem, susțin reprezentanții SNPPC.
Speranța de viață, doar 62 de ani
Sindicaliștii din MAI semnalează că stresul, orele suplimentare, nerespectarea timpului de repaus săptămânal, munca discontinuă, imposibilitatea de a merge cu familiile în concedii o dată pe an fac ca speranța de viață în această profesie să fie de doar 62 de ani. În plus, sunt din ce în ce mai mulți polițiști tineri, de 30-40 de ani, care decedează acasă sau la locul de muncă din cauza afecțiunilor cardiovasculare, dar și foarte mulți pensionați medical din aceleași cauze. Toate acestea sunt coroborate cu un nivel de salarizare din ce în ce mai scăzut, dat fiind că niciun guvern nu a aplicat complet Legea salarizării, arată sindicaliștii.
”Efectele afirmațiilor lui Ilie Bolojan vor fi pensionări imediate și plecări ale multor specialiști, inclusiv ale celor care nu se încadrează cu drept de pensie, pentru că nemulțumirile, starea în care se află societatea și nevoia de a avea mai mulți bani pentru familie vor face ca angajații MAI să să îndrepte către alte profesii mai bine plătite. Vom fi din ce în ce mai puțini, se vor închide structuri de poliție, se va ajunge din ce în ce mai greu la un incendiu, vor fi mai mari cozile pe ceea ce înseamnă frontiera externă, vor fi situații în care se va interveni la 30 de minute sau la o oră la un apel 112, se va sta mai mult pentru eliberarea unui act de identitate și pentru planificări la examinarea pentru permisul de conducere”, ne-a precizat vicepreședintele SNPPC, Mihai Zlat.
Val de demisii ale tinerilor polițiști
Deja profesia nu mai este atractivă, iar guvernanții continuă să lovească în acest sistem, care creează doar riscuri, interdicții și incompatibilități, mai spun sindicaliștii.
”Avem deja un număr record de demisii din sistem, în special ale celor care au intrat în MAI de un an, doi, care pleacă după ce constată statutul de sclav modern de aici. În plus, avem foarte multe ultraje și, mai ales, polițiști omorâți în timpul activității, și atunci normal că tinerii se îndreaptă spre alte cariere. Deja am discutat cu colegi, lideri de sindicat din țară, care ne-au informat că astăzi sunt demisii și pensionări la nivelul structurilor de poliție în urma declarațiilor lui Bolojan, pentru că oamenilor le este frică să nu se schimbe ceva pe Legea pensiilor și, după o carieră de 30-35 de ani, în loc să ieși cu o pensie decentă, să mai stai încă 5 ani în sistem sau să se vină cu o modalitate de calcul dezavantajoasă”, a mai afirmat Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC.
Afirmațiile premierului Ilie Bolojan, care a declarat că sunt necesare modificări ale condițiilor de pensionare anticipată, astfel încât să nu mai existe pensionări la 48-50 ani


Bataia de joc persista mai bine de un deceniu,cam de 15 ani de zile!compensatoriile anulate pensionarilor militari pe motiv de lipsa banilor le iau in schimb alte categorii sociale!pensii taiate in cascada de oug 57,oug 59,oug 114,si multe altele!omm nici nu conteaza la pensie,l-au taiat de tot!nu ne-a mai fost afectata independenta,ca in cazul magistratilor care a pagubit tara cu peste 5mld.de euro in cativa ani!speranta noastra medie de viata este de circa 62 de ani!fara viata de familie,ore libere nepkatite,gata mereu la ordin!si pentru ce?pentru o pensie in bataie de joc,neactualizata de 8 ani,neindexata tot de 2 ori in 8 ani,in timp ce la civili s-au triplat la unii!si asta la cotizatii egale ca toti ceilalti!nu va mai batetijoc de tineri,spuneti-lece ii asteapta la pensie!
PE CAND VOM AVEA SI POLITISTI COMPETENTI ??,DEOCAMDATA AVEM DOAR FRIPTURISTI !,POLITISTI SEMIANALFABETI,POLITISTI IMPLICATI IN RETELE MAFIOTE DE DROGURI,TRAFIC DE PERSOANE SI POLITISTI CORUPTI DE RETELE DE HOTI.
DACA VOR PLECA !,II VETI REGASI ANGAJATI IN ASA ZISELE RETELE DE PROTECTIE !,ORI VOR CONTINUA ACTIVITATILE ILEGALE ,TRAFIC DE DROGURI,TRAFIC DE PERSOANE .
Probabil ai vrut si tu si n-ai fost capabil…sunt strugurii acri
Bai anonim, tu trăiești deja pe alta planeta, in alta era
Daca doar te ai băgat si tu in seama aici sa arati ca politia este praf, parțial poate fi asa dar cauta cauzele si ai sa înțelegi.
Nu cred ca înțelegi prea bine limba romana, poate romani pentru ca scrie clar in cuprinsul articolului. Au uitat sa precizeze ca polițiștii nu au dotare, logistica…..nu au de niciunele