Apusul președinției lui Macron. Ce așteaptă Franța în 2027

După opt ani în funcție, Emmanuel Macron se confruntă cu dezaprobarea publică. A dizolvat Parlamentul în iunie 2024 și de atunci a pierdut încrederea alegătorilor.

Potrivit institutului de sondaje Ifop, doar 17% din populație are o opinie favorabilă despre Macron – cel mai scăzut scor al său de până acum. Acest procent este chiar mai mic decât în timpul protestelor Gilets Jaunes din 2018. Aproximativ 54% dintre alegători sunt foarte nemulțumiți de președinte.

Trei sute șaizeci și patru de deputați au votat pentru căderea guvernului lui Francois Bayrou, la zece luni după ce administrația lui Michel Barnier s-a prăbușit în circumstanțe similare. Macron l-a numit rapid pe loialistul Sebastien Lecornu.

Fostul premier Gabriel Attal a descris o Franță care așteaptă cu nerăbdare anul 2027 pentru a „întoarce pagina haosului”, relatează UnHerd. Attal conduce partidul En Marche, creat de Macron în 2016.

Pentru cei din public care aveau îndoieli cu privire la faptul că Attal îl viza pe fondatorul partidului lor, acesta a dublat miza. În timp ce critica partidele de opoziție pentru iresponsabilitatea lor, „sursa inițială a instabilității este decizia de a dizolva parlamentul”.

O nouă carte a jurnalistului Wally Bordas de la Le Figaro a aruncat lumină asupra naturii strategice a rupturii dintre Macron și moștenitorul său aparent. Se pare că președintele a văzut dizolvarea ca pe o oportunitate de a-i oferi Marinei Le Pen o majoritate parlamentară. Incompetența ei, conform acestei teorii, ar fi exclus-o din orice funcție înaltă în 2027. Indiferent dacă alegerile anticipate au făcut parte dintr-un plan machiavelic sau dacă aceasta este doar o raționalizare post-factum, gambitul a eșuat din toate punctele de vedere.

Situația politică și fiscală imposibilă din Franța nu va face decât să îngreuneze și mai mult ultimii ani ai mandatului lui Macron. Mulți dintre foștii săi miniștri, precum Attal și conservatorul Edouard Philippe, se luptă acum pentru prima poziție în viitoarea luptă pentru succesiune.

Maron ar putea încerca să iasă din impas prin convocarea unor noi alegeri anticipate, dar un alt rezultat neconcludent ar exercita o presiune enormă asupra sa, determinându-l să demisioneze.

Poate că mai este timp pentru o ultimă miză bine calculată, dar fără o resetare adecvată, cum ar fi alegeri prezidențiale sau o victorie legislativă clară, guvernele franceze nu vor avea mandatul necesar pentru a reforma o țară aflată în dificultate.