A fost odată ca niciodată un „summit” în Chicago. Pe hârtie: „a treia ediție a unui eveniment grandios dedicat comunității românești din diaspora, menit să transforme viziunea în acțiune și să paveze drumul spre un viitor prosper”. În realitate: câteva scaune ocupate ici-colo, un amfiteatru gol și niște politicieni români care au vorbit între ei, ca la repetiția generală a unei piese pe care publicul a refuzat să o vadă. Cam la asta se mai rezumă diplomația românească în 2025: audiență zero și o umilință plătită din banii contribuabililor.
Dacă diplomația înseamnă să te faci de râs cu fundul pe scenă, atunci România a bifat o victorie răsunătoare în excursia Oanei Țoiu la Chicago.
Dacă, însă, diplomația mai înseamnă respect, parteneriate și relații solide, atunci bilanțul e simplu – eșec total. Nu ne-au băgat în seamă nici americanii, nici românii din diaspora. Americanii – pentru că oricum nu mai au chef să audă povești sterile de la niște politicieni care nu contează nici măcar în propria lor țară. Diaspora – pentru că s-a săturat să fie călcată în picioare de cei care au anulat alegerile prezidențiale, sfidând votul românilor din afara granițelor.
Oana Țoiu, ministrul de Externe, provenită din partidul USR, a avut parte de apogeul carierei sale diplomatice: să vorbească la Chicago în fața unei săli goale. Ironia? Este aceeași Oana Țoiu care, cu câteva luni în urmă, îl dinamita pe Donald Trump, abia reales președinte al SUA. L-a făcut cu ou și cu oțet, iar acum… ce se aștepta?! Să o primească Trump cu flori la Casa Albă? Să-i ofere republicanii covorul roșu? A primit fix ce merita, niște scaune goale.
Și să nu uităm detaliul savuros: Oana Țoiu a găsit de cuviință să condamne asasinarea lui Charlie Kirk, activist apropiat de Trump, abia după 10 zile de tăcere. Nu la București, nu imediat după tragedie, ci fix când a aterizat pe pământ american. Adică, atunci când a realizat că ar da prost să deschidă gura în Chicago fără să bifeze și acest subiect. O reacție de carton, tardivă, livrată cu emfază, dar pe o scenă pustie. O capodoperă a ridicolului.
Dar, să privim tabloul mai larg: relațiile României cu SUA sunt, practic, înghețate. Americanii au recunoscut, probabil, victoria lui Nicușor Dan la „prezidențiale”, dar cu un interes la fel de mare cum ai pentru prognoza meteo din Botswana: „Aha, bine, și, ce-i cu asta!?”. Nu mai contează pentru Washington nici România, nici „noul președinte”. Am reușit performanța de a ajunge irelevanți pe scena internațională.
Nicușor Dan, un președinte absent
Apropo de Nicușor Dan – președintele care ar fi trebuit să fie chipul vizibil al României la Chicago, la întâlnirea cu românii din America. Ei bine, omul s-a evaporat! Nici măcar nu s-a obosit să dea ochii cu diaspora. A băgat diplomația românească pe pilot automat: a trimis-o pe Oana Țoiu, cea care abia mai poate să-și gestioneze gafele proprii.
Dacă la atât se rezumă strategia de politică externă a României – să expediezi un ministru pe care nu-l ia nimeni în serios -, atunci e clar de ce stăm cu sala goală și cu imaginea șifonată.
Și, ca să punem cireașa pe tort: în timp ce Donald Trump îi declară război deschis lui George Soros, Oana Țoiu defilează fix pe filiera „soroșistă” prin fața camerelor tv în SUA. Așadar, cum să fie luat în serios la Washington un asemenea personaj? Americanii republicani o privesc ca pe o intrusă din tabăra adversă, iar românii din diaspora o privesc ca pe una dintre cei care au trădat votul lor.
Un dublu faliment în aceeași persoană.
În concluzie, Chicago nu a fost doar un episod penibil, ci o oglindă a stării reale a diplomației românești. Suntem, oficial, țara care vorbește singură pe scenă. Țara pe care nimeni nu o mai ascultă. Țara care confundă „summitul comunității” cu o glumă proastă, finanțată din bani publici.
Este amuzant? Da, dacă ai umor negru și îți place să vezi cum politicienii noștri se fac de râs. Dar e și amar: pentru că ridicolul de la Chicago arată clar că România nu mai are nicio relație serioasă cu Statele Unite. Și, fără un parteneriat real cu SUA, rămânem goi – exact ca sala în care a vorbit Oana Țoiu.
