AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisTeosoful paramilitar ''va zdrobi porțile cele de aramă.'' Dar înainte de asta...

Teosoful paramilitar ”va zdrobi porțile cele de aramă.” Dar înainte de asta l-a făcut pe Nicușor președinte

1. Există oameni inteligenți care simt momentul. Există oameni culți (și perverși, și foarte puțini) care simt istoria. Trenul istoriei. Bolojan nu are aceste calitați și ratează URIAȘA șansă de a urca azi, chiar azi, în trenul de Oradea. Domnule premier, dacă plecați azi (trebuia să o faceți de ieri sau chiar din iunie) se vor mai găsi useriști perseverenți și caraghioși care vor abera că ”Bolo a vrut să salveze România, dar nu l-au lăsat bagabonții din București.” Dacă mai stați pe aici, o să vă înjure și useriștii. Vă vor trăda și noi ne vom distra. Și credeți-mă că nu-i cunoașteți. Trotinetarii sunt nemernici în orice situație, dar să-i vedeți cum se bestializează când o dau în trădare!

  2. Useriștii, adică membrii de partid useriști, primarii useriști, miniștrii useriști și celelalte calamități useriste vizibile mai au și scuze. Niciun fel de grațiere, însă, nu li se cuvine susținătorilor USR trecuți de 50 de ani, pentru că ăștia au prins și vremuri normale. M-a întrebat cineva, zilele trecute, de ce sunt rău și nu le găsesc useriștilor măcar un merit. Avea dreptate. Merite are și un câine turbat care te-a mușcat de gambă. Putea să te muște de artera femurală.

3. Am mai scris eu că jumătate dintre peneliști sunt useriști și jumătate sunt pesediști. Printre peneliștii useriști, care au afaceri cu pesediștii, dar se dau ”proeuropeni” (ghilimelele spun totul despre respectul meu pentru acest clișeu), este și degrabă vărsătoriul de inepții Valeriu Iftime, de la Botoșani. Președinte al Consiliului Județean, patron de trosbal și suferind de o boală grea. Boala se numește gargarină. Iftime practică gargarina televizată pe orice subiect, de la navetele spațiale la antrenorii de fotbal. PNL este mai mult decât complice (prin Bolojan, miniștrii peneliști și baronii locali) la dezastrul țării, Iftime conduce județul ca pe echipa lui de fotbalagii, adică la retrogradare, dar polivalentul palavragiu știe ce trebuie făcut la FCSB. Politicianul de real (in)succes Iftime spune că nu se bagă peste antrenorii de la echipa lui, care a acumulat uriașe (ne)realizări. Dar vrea să-l dea jos pe antrenorul  de la FCSB. Domnule profesor (cu doctorat în de toate și nimic) Iftime, mai bine ne-ați spune dacă e normal ca un președinte de consiliu județean să patroneze o echipă de bătut mingea din același județ! Un prieten mi-a spus că Iftime e băgat în afaceri cu Statul. Credeam că are două sau trei. Am citit în Gsp că a făcut 7000 de contracte cu Statul. Dacă avea 40 sau 50 se ferea. Când treci de 1000 ai deja impunitate, mi se pare corect.

Daniel Baluta

  4. ”Voi zdrobi porțile cele de aramă și zăvoarele cele de fier le voi sfărâma.” Așa a elucubrat profetul în blugi roșii Călin Georgescu și ne mai mirăm că elevii chiulesc de la ora de religie. Din cauza acestui teosof paramilitar au ajuns Nicușor președinte și lustragiul Moșteanu (la clubul Texas dădea cu spray în pantofii pentru bowling) ministru al Apărării. Textul ăsta e scris într-o zi de duminică, nu se cade să o amintesc și pe doamna Țoiu.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
2.136 afisari

5 COMENTARII

  1. Doamna Oana Toiu l-a criticat pe Donald Trump dar are pretentia ca americanii sa o asculte in Chicago.

  2. @ Cu meciul cu UTA , CFR Cluj s-a mai apropiat cu un punct de liderul actual al campionatului, performanță care nu a fost reușită în această etapă și de echipa lui Gigi Becali ? Echipele vedete ale campionatului de fotbal rămân totuși CFR Cluj și FCSB și prin faptul că patronii acestor echipe, Nelu Varga și Gigi Becali, știu și cum să le promoveze imginile ?

  3. Dnu Boanchiș , nu din cauza lui C.Georgescu a ajuns președinte Nicușor, bolojan premier și moșteanu min.apararii! Ci și din cauza celor ce l-au votat deși scriau pe aici ca nu vor merge la vot in ziua votului precum ai facut dta ! Și din cauza desantului american care a venit la București zilele alea, daca mai ții minte-Blinken in persoana a fost pe aici.Și din cauza celor care au anulat alegerile in timpul desfașurari lor ca predoiu,ciolacu și johannes! Azi in clasamentul democratiei (ROMÂNIA) sintem egali cu Papua Noua Guinee!!! La momentul votului in turul doi Lasconi -Georgescu diaspora votase și scorul era 80-20% in favoarea lui Georgescu ceea ce insemna ca era practic președintele ales democratic!!

  4. OK, sa zicem ca Georgescu a ocazionat ajungerea lui Mucusor la carma.
    Dar daca nu era Georgescu cine ar fi trebuit dupa parerea dumitale sa ajunga la carma?
    Abia astept sa aflu. Mai sunt oare valori oneste in Romania si noi nu le stim?

  5. Eu voi merge înaintea ta şi drumurile cele muntoase le voi netezi, voi zdrobi porţile cele de aramă şi zăvoarele cele de fier le voi sfărâma.Isaia – Capitolul 45 [BIBLIA ORTODOXĂ]

Comments are closed.

Ultimele știri

spot_img