AcasăPoliticaArme din SUA pentru Ucraina. Cine plătește 3,6 miliarde de dolari

Arme din SUA pentru Ucraina. Cine plătește 3,6 miliarde de dolari

Acordul financiar cunoscut sub numele de Lista priorităților Ucrainei reunește contribuțiile membrilor NATO, cu excepția Statelor Unite, pentru achiziționarea de arme, muniții și echipamente americane

Ucraina se așteaptă ca până luna viitoare să fie disponibile până la 3,6 miliarde de dolari într-un fond destinat achiziționării de arme din Statele Unite.

Acordul financiar cunoscut sub numele de Lista priorităților Ucrainei(PURL) reunește contribuțiile membrilor NATO, cu excepția Statelor Unite, pentru achiziționarea de arme, muniții și echipamente americane.

„Am primit peste 2 miliarde de dolari de la partenerii noștri special pentru programul PURL”, a declarat Volodimir Zelenski într-o conferință de presă la Kiev cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, aflată în vizită. „Vom primi bani suplimentari în octombrie. Cred că vom avea undeva între 3,5 și 3,6 miliarde de dolari.”

Potrivit AP, Zelenski a refuzat să ofere detalii despre armele care vor fi incluse în primele livrări, dar a afirmat că vor conține cu siguranță rachete pentru sistemele de apărare aeriană Patriot și muniție pentru sistemele de artilerie cu rachete de mare mobilitate (HIMARS).

Și Uniunea Europeană se grăbește să cheltuiască miliarde pentru a construi un „zid de drone” cu tehnologie testată în Ucraina, după recentele incursiuni ale Rusiei în spațiul aerian al NATO. De asemenea, blocul comnuitar va înființa o „alianță pentru drone” cu Kievul, susținută de o finanțare de 6 miliarde de euro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reafirmat disponibilitatea Rusiei pentru negocierile de pace: „Rămânem deschiși pentru negocieri și preferăm să soluționăm criza ucraineană prin mijloace politice și diplomatice”. Cu toate acestea, Moscova a ridicat obiecții cu privire la propunerile cheie, iar negocierile nu au avansat.

Nici nu au cum să avanseze – în ultimele săptămâni, Rusia a lansat mii de drone, rachete și bombe asupra unor ținte din interiorul Ucrainei. Zelenski a cerut un sistem european de apărare antiaeriană, în timp ce Donald Trump a susținut că liderul de la Kiev va trebui să ”încheie o înțelegere” pentru a pune capăt războiului.

Totuși, administrația Trump pare să fie preocupată de alte afaceri. Un fond SUA-Ucraina creat  pentru a stimula investițiile în sectorul minier ucrainean urmează să fie lansat cu un capital inițial de 150 de milioane de dolari.

US International Development Finance Corporation va aloca 75 de milioane de dolari fondului, iar Ucraina va contribui cu o sumă egală, după cum a precizat ministrul ucrainean al Economiei, Oleksii Sobolev.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
86 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger